Turnul în stil american de la Dunăre, care se vede din patru zări. A fost ridicat de comunişti, chiar în „oraşul roşu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Cornelia Mazilu
Foto Cornelia Mazilu

Pe malul Dunării la Galaţi, se află Turnul de Televiziune, construcţie unică în România. Are 110 metri şi poate fi observată din patru regiuni istorice: Moldova, Dobrogea, Muntenia, iar în zilele când este senin chiar şi din Basarabia. A apărut în diverse pliante, deseori fiind confundat cu un turn din America, spun istoricii.

Spre sfârşitul anilor '60, conducerea vremii a decis construirea unui turn de peste 110 metri pe dealul Ţiglinei, în zona cea mai înaltă a oraşului Galaţi. 

La început a fost construit pentru radiocomunicaţiile speciale, iar mai târziu pentru transmiterea semnalului TV, clădirea fiind botezată de gălăţeni Turnul de Televiziune. 

„În casele gălăţenilor începuse să apară, aşezat la loc de cinste, măria-sa Televizorul, cutie pătrăţoasă şi grea, cu un ecran bombat şi cenuşiu, cu tot felul de butoane rotunde pe o latură a ecranului şi cu un difuzor ascuns, destul de scump ca să şi-l permită oricine, dar cu un împrumut la C.A.R., garantat îl aveai. 

Regimul politic a realizat că presa, radioul, şedinţele nu mai erau suficiente pentru propagandă. Imaginea şi sunetul oferite de televizor contribuiau cu mult mai bine la transmiterea directivelor de partid. 

Însă pentru acest deziderat nu era suficient doar televizorul şi antena aferentă, ci şi un echipament performant de recepţie şi transmitere a undelor pe calea aerului, mai ales că oraşul Galaţi, aşezat în trepte, începuse să se extindă din ce în ce mai mult”, spune Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi.

turnul

Sursa: Realitatea Galati/Facebook

În acest context a apărut ideea construirii unei clădiri, pe dealul Ţiglinei, în zona cea mai înaltă a oraşului. O clădire care să fie capabilă să preia şi să transmită undele radio şi de televiziune la o calitate înaltă din orice zonă a oraşului actual şi viitor, cu referire la anii’60. 

Terenul sensibil la umiditate a dat bătăi de cap proiectanţilor

„În 1968, construcţia prinsese contur, paternitatea turnului radio-releu, cum era denumită oficial construcţia, Turnul Televiziunii - cum îi spun gălăţenii, aparţinând pentru documentaţii,Institutului de Proiectări pentru Telecomunicaţii, iar pentru partea de execuţie Întreprinderii nr. 7 de construcţii-montaj. 

Terenul sensibil la umiditate pe care îl are oraşul a dat bătăi de cap proiectanţilor, astfel că fundaţia specială a construcţiei a fost gândită şi executată pe cheson armat, turnat pe piloţi în sistem Franky, iar la parter s-a prevăzut cadre din beton armat.

   

Silueta zveltă a turnului este dată de dimensiunile sale: diametrul de 8 metri la bază şi 5,10 metri în partea superioară susţinând o consolă cu un diametru de 15 metri, la circa 75 de metri înălţime. Turnul a fost glisat, asemenea coşurilor de fum, cu ajutorul unor instalaţii care a primit brevet românesc de invenţie. 

turn

Sursa: Doru Daniel/Facebook

„Consola din partea superioară a turnului fusese concepută pentru două funcţiuni: zonă de bellevue în partea inferioară şi zona unde se afla aparatura şi întregul echipament de recepţie şi transmitere, un loc în care doar operatorii desemnaţi aveau acces. Nu după mult timp, zona de bellevue a fost transformată într-un superb restaurant. Accesul la partea superioară se realizează cu ajutorul unui lift care, într-un singur minut, urcă şi opreşte la intrarea în restaurant. Aşezat la o masă, lângă fereastră, poţi admira o frumoasă panoramă de la 75 de metri, fie a oraşului, a Dunării şi a unei porţiuni din Dobrogea; fie a oraşului până la Silozul din nordul acestuia; fie a Dunării şi a Siretului la vărsare, zărind, departe, cetatea Brăilei”, povesteşte Marius Mitrof. 

turn

Sursa: Doru Daniel/Facebook

Istoric: „Colegii m-au întrebat dacă imaginea este din America”

   

Construcţie unică în regiune, cu cei peste 110 metri, cu tot cu echipamentele aferente, Turnul Televiziunii reprezintă un obiectiv turistic major care ar trebui exploatat. El ar putea fi un simbol al oraşului, însă este ignorat atât de autorităţi, cât şi de localnici. O întâmplare amuzantă este povestită de Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi. 

„Îmi amintesc cum la cursurile de master de la Iaşi, având de întocmit un pliant de promovare turistică a oraşului, am aplicat pe prima pagină o imagine în care, din mulţimea compactă de blocuri cu zece etaje, ţâşnea silueta zveltă a turnului de televiziune, iar în spatele acestuia se profila Dunărea şi Munţii Dobrogei. Cum eram singurul gălăţean, toţi colegii m-au întrebat dacă imaginea este din America, situaţie care m-a amuzat oarecum, mai ales că au rămas uiţi când le-am spus că imaginea este din Galaţi”, mărturiseşte Mitrof. 

Vă recomandăm să citiţi: 

Cel mai important obiectiv turistic din Galaţi, propus pentru o amplă reabilitare. Ce presupune acest lucru

FOTO Dunărea este mai fascinantă văzută din Turnul de Televiziune

                

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite