Turneul „Pianul călător” ajunge la Galaţi. Spectacolul are loc la Teatrul Muzical „Nae Leonard”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horia Mihail în concert. FOTO Virgil Oprina
Horia Mihail în concert. FOTO Virgil Oprina

Maestrul Horia Mihail a preferat să vină fără pianul pe care-l foloseşte în turneu, urmând să concerteze pe instrumentul existent în dotarea teatrului gălăţean, un excelent Steinway achiziţionat anul trecut.

Vineri, 1 aprilie, de la ora 19,00, pianistul Horia Mihail, artistul braşovean cu peste o mie de spectacole în ţară şi străinătate, concertează la Galaţi, în cadrul turneului „Pianul călător”, organizat de Radio România Cultural.

Evenimentul are loc pe scena Teatrului Muzical „Nae Leonard”, iar preţul biletului este de 54 de lei. Horia Mihail a preferat să vină fără pianul pe care-l foloseşte în turneu, urmând să concerteze pe instrumentul existent în dotarea teatrului gălăţean, un excelent Steinway achiziţionat anul trecut.

De altfel, Horia Mihail a lăudat în mai multe rânduri iniţiativa Galaţiului de a cumpăra un pian de concert pentru teatrul local, lucru pe care foarte puţine administraţii publice din ţară şi le-au permis.

Maestrul Mihail va fi acompaniat, vineri, de Orchestra teatrului gălăţean, dirijată de Mircea Holiartoc. Proiectul naţional „Pianul călător”, al Radio România Cultural”, acum la a şasea ediţie, are partener de anul trecut şi Muzicalul gălăţean.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite