Triumful unui elev cu teribilul sindrom Asperger în faţa discriminării: „În ciuda problemelor, astăzi sunt un învingător”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Ilie (20 de ani) a absolvit Liceul „Emil Racoviţă“ din Galaţi în 2016 cu media 7,36. Meritul tânărului este cu atât mai mare cu cât suferă de sindromul Asperger, o afecţiune din spectrul autismului, iar colegii, părinţii colegilor şi chiar profesorii din Galaţi şi Brăila s-au coalizat împotriva lui, refuzând să înţeleagă boala de care suferă, şi l-au marginalizat.

Alexandru Ilie  (20 de ani) este originar din Brăila şi a învăţat o perioadă la Colegiul Naţional ”Gheorghe Murgoci” din localitate. 

Tânărul suferă de sindromul Asperger, ce înseamnă că are o inteligenţă şi dezvoltare lingvistică normale, dar dovedeşte comportamente similare autismului şi deficienţe marcante ale abilităţilor sociale şi de comunicare.  

Din cauza afecţiunii de care suferă, colegii de liceu nu l-au dorit în clasă, iar pe fondul respingerii pe care Alexandru nu a înţeles-o, au apărut episoade de violenţă, în sensul că acesta îi lovea cu piciorul pe cei care nu doreau să vorbească cu el. 

”Aceste lucruri se acumulau la el şi se răzbuna. Colegii îl ameninţau că o să-l filmeze şi o să posteze filmul pe reţelele de socializare. Dacă un coleg din clasă dorea să se împrietenească cu el, ceilalţi interveneau şi îi spuneau <<nu mai vorbi cu handicapatul ăsta >>. El nu înţelegea aceste lucruri şi atunci respingerea se transforma în violenţă. Îi lovea cu piciorul”, ne-a declarat Simona Ilie, mama lui Alexandru. 

Nu a durat mult până când au apărut plângerile, mai întâi din partea colegilor săi, iar apoi de la părinţi şi chiar profesori. Până la urmă, totul s-a transformat într-un circ complet, culminând cu campanii de presă, care cereau excluderea din liceu a tânărului. Acest lucru s-a şi întâmplat în cele din urmă, iar părinţii au fost nevoiţi să îl mute pe Alexandru la Colegiul Naţional ”Emil Racoviţă” din Galaţi.

Sancţiuni pentru discriminare

Discriminarea a continuat şi la Galaţi, unde Alexandru a continuat să fie ironizat şi izolat de colegi, iar totul a culminat cu o decizie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, care a sancţionat Inspectoratul Şcolar Brăila şi Colegiul Naţional ”Gheorghe Murgoci” pentru discriminare. 

”Mutarea disciplinară a unui elev cu sindromul Asperger la o altă unitate de învăţământ, nerespectarea confidenţialităţii stării de sănătate a acestuia, prin relatarea în presa locală a manifestărilor sale faţă de colegi, reprezintă discriminare în conformitate cu prevederile art. 2 alin.(1) şi coroborat cu art. 11 alin. (1), respectiv art. 2 alin. (1) şi (4) coroborat cu art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, cu modificările şi completarile ulterioare şi se sancţionează Inspectoratul Şcolar Brăila şi Colegiul Naţional Gheorghe Munteanu Murgoci cu amendă contravenţională, în cuantum de 2000 de lei, pentru fiecare unitate”, a stabilit Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. 

La Galaţi s-a reuşit detensionarea situaţiei, după mai multe şedinţe cu părinţii copiilor din clasa unde învăţa Alexandru, însă asta după ce tânărul fusese mutat deja de la o altă clasă,  unde nimeni nu a vrut să înţeleagă boala de care suferea acesta şi eforturile pe care le face ca să se integreze. 

”Acuzaţiile de violenţă care i s-au adus lui Alexandru sunt exacerbate, iar ele s-au produs pe fondul faptului că fie elevii, fie părinţii nu îl acceptau pe Alexandru şi el se manifesta aşa. Ei se luptau să plece, el lupta să rămână, iar când era respins, atunci recurgea la acele gesturi”, explică mama lui Alexandru.

A participat la olimpiade

Părinţii lui Alexandru cred că o parte din ceea ce s-a întâmplat pe parcursul celor patru ani de liceu se datorează şi faptului că Alexandru învăţa foarte bine, iar colegii de clasă credeau că el este favorizat. În urma unor teste la care a fost supus, s-a stabilit că IQ-ul lui Alexandru este 120, iar capacitatea lui de învăţare este foarte mare. De altfel, tânărul a participat la mai multe olimpiade şcolare.

”Cazul lui Alexandru reprezintă un exemplu de bună practică referitor la includerea copiilor cu sindromul Asperger în învăţământul de masă. Succesul este datorat colaborării între toţi factorii implicaţi, unitatea şcolară, specialiştii din cadrul Centrului Judetean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Galaţi, Inspectoratul Şcolar şi  părinţii elevului. A fost o luptă dificilă, dusă  cu mentalităţile părinţilor celorlalţi elevi, cu cele ale unor cadre didactice, dar şi cu ale societăţii în general. În cazul elevului Alexandru Ilie a fost nevoie ca planul de intervenţie personalizat elaborat iniţial să fie regândit în funcţie de situaţiile concrete apărute în evoluţia şcolară a elevului (care nu au fost întotdeauna situaţii de progres). În cazurile complexe pot apărea stări conflictuale, adevărate crize de opoziţionism manifestate în mediul educaţional şi social. Intervenţia a constat şi în realizarea de multiple întâlniri de informare şi consiliere a părinţilor celorlalţi elevi, dar şi în întâlniri de susţinere , abilitare, asistenţă şi suport a cadrelor didactice. Nu ar fi fost posibil nimic  dacă nu s-ar fi lucrat "cu sufletul!" şi cu multă disponibilitate, înţelegere, empatie şi răbdare. Mai sunt multe de făcut instituţional, legislativ şi la nivel de informare şi mentalitate dar, şi în condiţiile actuale se poate reuşi!”, ne-a declarat fostul inspector şcolar general adjunct de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, Diamanta Bulai, în prezent profesor psiholog  la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională.

Admis la facultate

În ciuda celor întâmplate, Alexandru a absolvit Liceul ”Emil Racoviţă” din Galaţi în 2016, cu media generală 7,36. Media ar fi fost şi mai mare, dar Alexandru a scris pe ciornă la una dintre materiile de examen (Chimie) şi nu a mai trecut apoi informaţiile şi pe foia de examen.

Cu ajutorul psihologilor, a părinţilor şi dascălilor care i-au înţeles situaţia, Alexandru a reuşit să ia Bacalaureatul. Tânârul a mai depăşit o barieră şi a fost admis la Facultatea de Ştiinţe şi Mediu de la Galaţi, la specializarea Ştiinţa Mediului, cu media 7,33.

”Sunt fericit că am absolvit Liceul Emil Racoviţă din Galaţi, am învăţat bine, m-am străduit să obţin medii peste 7 şi să demonstrez că, în ciuda problemelor pe care le-am avut, astăzi sunt un învingător. De aceea, le mulţumesc domnilor profesori, care m-au susţinut şi tuturor oamenilor cu suflet mare, care m-au ajutat să-mi finalizez studiile, în special doamnei inspector general adjunct Diana Bulai si domnului Grigore Ionaşcu de la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională", ne-a declarat Alexandru.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite