Trei puști, cercetați penal pentru că au făcut sănii din capace de tomberoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei adolescenți cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani din Galați au dat de bucluc după ce au vandalizat mai multe coșuri de gunoi dintr-un parc de la periferia orașului. Ei au fost prinși de polițiștii locali și dați pe mâna lucrătorilor de la Secția 3.

Distracția cu orice mijloace nu este întotdeauna cea mai bună! Au aflat-o pe pielea lor trei tineri din Galați, care, pentru a sărbători cum se cuvine prima ninsoare mai serioasă din acest an au încercat să se distreze la fel ca pe pârtiile montane.

Cum nu aveau sănii, adolescenții au rupt capacele de la trei coșuri de gunoi din parcul Selgros și au început să se dea cu ele pe panta din apropierea locului de distracție.

Petrecerea le-a fost întreruptă însă de un echipaj al Poliției Locale, care a remarcat în primul rând "săniile". În urma verificărilor, membrii echipei de intervenție au aflat proveniența celor trei capace roșii, confecționate din fibră de sticlă.

Cei trei tineri, cu vârtse de 15, 16 și respectiv 17 ani și capacele au ajuns la Secția 3 Poliție, unde li s-a întocmit dosar penal pentru distrugere. Ei riscă nu doar pedepse cu închisoarea, dar și să plătească coșurile vandalizate.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite