Traşi pe dreapta înainte să producă o tragedie. Şoferi care se urcă băuţi la volan şi pun în pericol viaţa celor care le ies în faţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Testul cu aparatul Drager a scos în evidenţă faptul că şoferii se urcaseră băuţi la volan Foto: arhivă Adevărul
Testul cu aparatul Drager a scos în evidenţă faptul că şoferii se urcaseră băuţi la volan Foto: arhivă Adevărul

Doar în ultimele trei zile poliţiştii gălăţeni au depistat în trafic doi şoferi aghezmuiţi bine, care nu au văzut nimic rău în a conduce autoturismul sub influenţa băuturilor alcoolice. Ambii s-au ales cu dosare penale.

Pe 12 februarie, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 au oprit  în trafic pentru control, pe strada Mihai Bravu, un autoturism condus de un bărbat de 48 ani din Galaţi.

”Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul  fiind de 0.88 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, au precizat reprezentanţii IPJ Galaţi.

Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală pentru conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.

Acum trei zile, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Galaţi au oprit  în trafic pentru control, pe strada Vasile Alecsandri, un autoturism condus de un bărbat de 30 ani din comuna Cuca.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul  fiind de 0.77 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind dus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Şi în acest caz,  poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite