Transportul public din Galaţi - paralizat de grevă. Greviştii au sărit să bată ziariştii!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferii au blocat ieşirea din autobaza Transurb
Şoferii au blocat ieşirea din autobaza Transurb

Şoferii de la Transurb refuză să mai iasă pe trasee până când nu le vor fi satisfăcute toate revendicările salariale.Astăzi, şedinţa Consiliului de administraţie al societăţii locale de transport public, la care va participa şi viceprimarul Nicuşor Ciumacenco, va încerca detensionarea situaţiei.

Citiţi şi:

Buzoienii au boicotat greva declanşată de F.N.S.A.

Grevă la Transurb. Niciun autobuz sau tramvai nu a ieşit azi pe traseu. Gălăţenii sunt disperaţi

În zadar au aşteptat ieri gălăţenii, cu orele, sosirea unui mijloc de transport în comun. Încă nu aflaseră că angajaţii de la Trasurb au declanşat un protest spontan, în urma căruia s-a decis ca nici un autobuz să nu mai iasă pe traseu.

Sindicatele din cadrul societăţii de transport public local au discutat ieri toată ziua cu viceprimarul Nicuşor Ciumacenco şi cu conducerea societăţii despre revendicările angajaţilor.

Liderii sindicali cer acordarea măririi de salariu de 2% promisă de municipalitate, în cursul anului trecut, condiţii mai bune de muncă, acordarea tichetelor de masă pe ultima lună şi reorganizarea programului de lucru.

Eu nu agreez asemenea forme de protest, dar nemulţumirile oamenilor au dat în clocot. Sunt nemulţumiri ce pot părea minore la prima vedere. Şoferii s-au plâns că le îngheaţă picioarele în maşini, dar li s-a spus că asta nu e o revendicare. Sunt multe probleme, la care am încercat rezolvarea în timp, dar nu s-a întâmplat nimic", ne-a declarat preşedintele Sindicatului Liber al Angajaţilor din Transurb, George Preda.

Nu se mai vând bilete în autobuze

Viceprimarul Nicuşor Ciumacenco s-a pronunţat pentru interzicerea vânzării de bilete în autobuze şi tramvaie, aşa cum se practică în prezent.

Călătorii preferă să dea bani şoferilor sau vatmanilor, dar mulţi dintre ei pândesc organele de control şi doar la apariţia acestora se gândesc să îşi plătească biletul.

Situaţia este dificilă, în special pentru gălăţenii care circulă în mod frecvent cu mijloacele de transport în comun şi au cumpărat abonamente. Angajaţii Transurb au declarat că refuză să se mai întoarcă pe trasee până când toate revendicările salariale nu le vor fi rezolvate favorabil.

Astăzi va fi organizată o şedinţă a Consiliului de administraţie din cadrul Transurb, la care va participa şi viceprimarul Nicuşor Ciumacenco, în încercarea de a-i convinge pe angajaţi să se întoarcă la muncă.

Între timp, cei mai câştigaţi sunt proprietarii de microbuze. Maxi-taxiurile au circulat toată ziua de ieri, pline ochi, şi se pare că aşa se va întâmpla şi astăzi.

UPDATE

Unii protestatari s-au supărat pe presă şi au decis să îi înlăture cu forţa pe jurnalişti de la poarta autobazei Transurb. Un şofer a lovit cu pumnul în capota maşinii Adevărul iar altul a trecut la ameninţări pentru ai forţa pe doi dintre colegii noştri să părăsească zona.

Vom reveni cu detalii în ediţia viitoare a Adevărului de Seară.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite