Toboşarul care formează pianişti. Bateristul trupei Talisman i-a fost elev: „Ieşea din el bateria. A venit la mine ca să aibă o diplomă“

Ovidiu Bulgaru (55 de ani) este unul dintre cei mai titraţi dascăli gălăţeni. Este profesor la Şcoala de Arte din Galaţi, iar prin mâna lui au trecut de-a lungul vremii elevi care au ajuns toboşari cunoscuţi, printre care se numără Daniel Gălăţeanu, toboşarul trupei Talisman, şi Marian Damian, toboşarul trupei Bere Gratis.

Ovidiu Bulgaru are o viaţă de dascăl în spate, fiind profesor de tobe la Şcoala de Arte din Galaţi de 35 de ani. Primul instrument pe care a început să îl înveţe încă de la vârsta de 5 ani a fost însă pianul, dar în clasa a VII-a a realizat că nu are mari şanse să intre la liceul de arte, astfel că a hotărât să se îndrepte către percuţie pentru a-şi urma visul, acela de a face muzică.

„A fost o mutare foarte bună în viaţa mea“, ne mărturiseşte Ovidiu, care a avut surpriza extrem de neplăcută ca fostul regim să desfiinţeze liceul de arte de la Galaţi, astfel că ultimii ani i-a făcut la Bucureşti. După absolvirea liceului, s-a angajat imediat la Şcoala de Arte din Galaţi, unde a fost deopotrivă profesor de tobe şi elev, învăţând pedagogie chiar de la dascălii care predau la instituţia de învăţământ în acele vremuri. 

Mulţi dintre elevii pe care i-a învăţat să cânte la tobe în cei 35 de ani de profesorat sunt acum celebri la nivel naţional şi internaţional. Este vorba de Daniel Gălăţeanu, toboşarul trupei Talisman, care a cântat şi cu Ştefan Bănică Jr. şi formaţia Avangard, şi Marian Damian, toboşarul trupei Bere Gratis.

„Mă salută foştii mei elevi, care sunt acum în Franţa şi în alte ţări. Îmi bucură sufletul să aud unde au ajuns şi cred că a fi profesor nu înseamnă doar să îi arăţi copilului cum se face ceva, ci să îl atragi să facă acel ceva“, punctează dascălul. Îşi aminteşte şi acum de Marian Damian, pe care îl alinta „Marian piticul“, căruia îi lasa tobele în perioada vacanţelor. 

„Punea tobele mele pe hol, în apartamentul unde locuia, şi bătea la ele câte cinci, şase ore pe zi. El ştia de atunci că vrea să devină toboşar şi a ajuns exact ce şi-a dorit“, îşi aminteşte cu emoţie Ovidiu. Un alt baterist extrem de cunoscut în România, Daniel Gălăţeanu, este considerat un instrumentist cu sânge albastru de către cel care l-a şcolit. „Nu am avut practic ce să-l învăţ. Ieşea din el bateria. A venit la mine ca să aibă o diplomă“, ni-l descrie în câteva cuvinte pe  talentatul toboşar al trupei Talisman.

Îi învaţă muzică prin jocuri

A absolvit ulterior şi Conservatorul la Bucureşti, având şi un master pe o temă foarte interesantă: „Educaţia copiilor prin joc“. În 1983, intră ca toboşar în cunoscuta trupă Andante, fiind în prezent singurul membru din vechea gardă care a rămas şi în actuala formaţie. Rămâne un nostalgic după modul cum se făcea şcoală pe vremuri. 

„Şcoala de acum nu prea se mai vrea, nu mai are puterea de a fi şcoală. Nu se  mai urmăreşte performanţa, iar aici şi părinţii au un rol important. Vine un părinte şi îmi spune că vrea să-şi dea copilul la pian, dar nu vrea să facă performanţă. În mod normal, noi, ca profesori, nu ar trebui să primim un astfel de elev. Nu vă spun că la finalul studiilor vine şi îşi cere diploma, iar noi nu ar trebui să i-o acordăm“, ne destăinuie cu amărăciune Ovidiu. 

El spune că fără o implicare reală a copilului în procesul de învăţare nu se poate face nimic. În egală măsură, se ajunge şi ca profesorii să se deconecteze de la ce şi-au propus să realizeze cu elevii, iar în final actul pedagogic se duce în derizoriu. Copiilor li s-a inoculat ideea în ultimii ani că trebuie să participe la cât mai multe concursuri şi să se întoarcă acasă plini de diplome, deşi nu ăsta este scopul pentru care urmează o şcoală.

S-a reinventat ca profesor cu primul elev la pian

Constată cu amărăciune că mulţi dintre elevii aduşi de părinţi la Şcoala de Arte doar ca să aibă ceva de făcut, au început ulterior să dea lecţii în privat la diverse instrumente, învăţându-i pe alţii ceea ce nu învăţaseră ei, cum îi place să spună.

Pentru Ovidiu, pedagogia este mai mult decât o profesie, este un mod de a fi, un comportament care să îi inspire pe cei din jur şi în special pe copii. În doar o oră pe săptămână a făcut performanţă cu mulţi dintre elevii săi, unii care nu aveau nici măcar instrument acasă pentru a exersa, pentru că în acel interval de timp elevul a învăţat baza, apoi a trecut la următorul nivel, ajungând finalmente să cânte foarte bine.

Orele de pian sunt prilej de mare bucurie pentru Ovidiu şi elevii săi FOTO arhiva personală

„Ei trebuie să înveţe să cânte conform unui standard la acel instrument. Nu îi poţi lăsa să cânte ce vor ei, pentru că nu mai învaţă nimic. După ce învaţă să cânte corect, aşa cum trebuie, atunci putem cânta şi ce vor ei. Părinţii, dar şi elevii, trebuie să înţeleagă că odată ce ajungi la şcoala de arte, există nişte pretenţii“, ţine să ne amintească dascălul. 

Deşi este cunoscut în special ca profesor de toboşari, Ovidiu predă de trei ani şi pianul, acompaniind la acest instrument şi clasa de balet a Şcolii de Arte din Galaţi. A fost o adevărată provocare pentru el ca dascăl, dar ne mărturiseşte că s-a reinventat şi a învăţat mult mai multe decât ştia ca pedagog, schimbându-şi total stilul şi ca profesor de percuţie. „Este şi prestigiul meu în joc, pentru că îşi finalizează studiile, iar apoi spun că au absolvit şcoala de arte, iar când încep să cânte, lumea o să-i întrebe cine i-a învăţat să facă asta“, punctează Ovidiu.

Doreşte ca pe viitor să devină şi mai performant cu elevii săi, atât la tobe, cât şi la pian. Îşi aminteşte de primul său elev la pian, pe care l-a învăţat să cânte, dar care în egală măsură i-a arătat şi lui ca dascăl noi dimensiuni ale acestui instrument, despre care nu ştia că există. 

„Scopul meu ca profesor este simplu: elevii să cânte cu drag la pian, chiar dacă nu vor deveni ulterior mari pianişti. Să înveţe să iubească pianul, să intre râzând la oră, cu un impuls arzător de a apăsa pe clape, şi să plece tot râzând, iar ulterior să aibă dorinţa interioară de a studia, nu să fie puşi neaparat de cineva, asta înseamnă pentru mine performanţă“, conchide dascălul.