Teribilism adolescentin: i-a furat autoutilitara tatălui său şi a plecat la plimbare, deşi nu avea permis de conducere

Teribilism adolescentin:
i-a furat autoutilitara tatălui său şi a plecat la plimbare, deşi nu avea
permis de conducere

Foto: arhivă Adevărul

Un tânăr de 18 ani este cercetat pentru furt în scop de folosinţă şi conducere a unui vehicul fără permis de conducere, după ce a fost surprins în trafic de poliţiştii rutieri, deşi nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe 2 noiembrie, poliţiştii postului de Poliţie Ghidigeni au oprit pe strada Grigore Vieru din localitate o autoutilitară, la volanul căreia se afla un tânăr de 18 ani.

”În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi autoutilitara aparţine tatălui său, de la care acesta ar fi sustras-o”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

Oamenii legii au deschis un dosar penal în acest caz pentru furt în scop de folosinţă şi conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: