Teribil accident de circulaţie pe drumul european E581. Doi tineri şi  bebeluşul lor au murit după ce maşina cu care circulau a lovit frontal un autotren

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina în care se aflau tinerii şi copilul lor a fost practic distrusă în urma impactului cu autotrenul Foto: ISU Galaţi
Maşina în care se aflau tinerii şi copilul lor a fost practic distrusă în urma impactului cu autotrenul Foto: ISU Galaţi

Şoferul de 28 de ani a adormit se pare la volan, iar maşina pe care o conducea a pătruns pe contrasens, unde a lovit în plin un autotren. Soţia sa şi copilul lor de un an au fost grav răniţi în accident şi au decedat ulterior la spital.

Un groaznic accident de circulaţie a avut loc vineri dimineaţă pe E581, între localităţile Berheci şi Ireasca.  Pompierii Secţiei Tecuci au fost solicitaţi să intervină la un accident rutier în care a fost implicat un autoturism şi un autotren de 7,5 tone, în urma căruia au rezultat trei victime. 

Şoferul, un tânăr de 28 de ani, din Drobeta Turnu Severin, a adormit se pare la volan, iar autovehiculul pe care îl conducea a intrat pe contrasens, unde a lovit frontal autotrenul.

La faţa locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj SMURD şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Galaţi. 

”Salvatorii au găsit la locului accidentului o familie formată din tineri părinţi şi un copil, acesta din urmă fiind scos de către participanţii la trafic. Pompierii militari au acţionat pentru descarcerarea femeii, care prezenta multiple traumatisme, precum şi pe bărbat, care avea leziuni incompatibile cu viaţa”, a declarat plutonierul major Dan Cristian Ionaşcu, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Mama copilului, în vârstă de 23 de ani, a fost transportată de ambulanţa SAJ la Spitalul Municipal Tecuci, iar copilul, în vârstă de un an, a fost preluat de către ambulanţa SMURD. Ambii au fost declaraţi ulterior decedaţi.

Şoferul auotrenului a fost testat alcoolscopic de către poliţişti, rezultând că nu consumase alcool. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, poliţiştii continuând cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care s-a produs accidentul.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite