Tatăl care şi-a bătut cu bestialitate cei doi copii, de 2 şi 5 ani, a fost arestat preventiv. Ce acuzaţii i se aduc

Tatăl care şi-a bătut
cu bestialitate cei doi copii, de 2 şi 5 ani, a fost arestat preventiv. Ce acuzaţii i se aduc

Ovidiu Popa la momentul plasării în arest Foto: captură video

Ovidiu Popa (41 ani) a fost audiat ore în şir de procurori şi apoi de către judecători, care au ajuns la concluzia că bărbatul prezintă pericol social. Reprezentanţii DGASPC Galaţi i-au dus pe copiii agresaţi de acesta într-un centru social, unde vor sta până când instituţiile statului vor decide cine îi va lua în grijă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Procurorii îl acuză pe bărbatul de 41 de ani de ameninţare, violenţă în familie şi rele tratamente aplicate minorului. Ovidiu Popa a fost reţinut miercuri seară de procurori, iar astăzi judecătorii au emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.  

Bărbatul a avut o atitudine oscilantă în faţa oamenilor legii. După ce poliţiştii au descins în locuinţa sa, au luat copiii şi au emis mandatul de protecţie a acestora pentru cinci zile, Ovidiu Popa a dispărut de la domiciliu şi, după ce a vizitat nişte rude, s-ar fi ascuns într-o pădure. Ulterior, fiind contactat telefonic de către poliţişti, el s-a predat şi a fost dus, miercuri seară, în faţa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci.

Audiat timp de câteva ore, într-o primă fază, a încercat să se victimizeze, arătând că soţia l-a abandonat cu copiii mici, pe care se chinuie din greu să îi crească, şi că l-a anunţat că relaţia lor s-a sfârşit definitiv. Ulterior, după ce i s-a atras atenţia că această situaţie, chiar dacă ar fi reală, nu justifică violenţele la care au fost supuşi copiii, ar fi avut o atitudine arogantă şi sfidătoare, afirmând că, de fapt, nici nu i-ar fi lovit pe copii, ci că juca teatru pentru a-şi convinge soţia să vină acasă.

Procurorii nu s-au lăsat impresionaţi de nici una dintre cele două „şarade”, aşa că au emis pe numele lui Ovidiu Popa, joi, imediat după miezul nopţii, un mandat de reţinere pentru 24 de ore.

Ovidiu Popa a avut o atitudine arogantă şi faţă de ziariştii care l-au abordat în momentul în care era dus către arest. Întrebat despre motivul faptelor lui, el i-a ironizat pe cei care întrebau cu replici de genul „Ca să vii tu la mine!” sau „Vrei să vii cu mine la arest?”.

Cei doi minori, de 2 şi 5 ani, sunt în continuare în custodia Protecţiei Copilului. Instituţia va decide, în zilele următoare, dacă aceştia se pot întoarce în familie sau este cazul să fie preluaţi de stat pentru o perioadă mai lungă de timp. De altfel, conform procedurilor legale, atât Ovidiu Popa, cât şi Gabriela Popa, riscă să decăzuţi din drepturile părinteşti.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: