Tânăr beat şi fără permis, urmărit în trafic de poliţişti. Un pasager în maşină a făcut scandal la Poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 23 de ani a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor, iar aceştia au fost nevoiţi să pornească în urmărirea lui. Conducătorul auto şi un pasager din maşină erau beţi, iar cel din urmă a spart geamul secţiei de poliţie unde fuseseră duşi pentru audieri.

Luni, 07 decembrie, în jurul orei 23,10, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Tecuci, în timp ce efectuau serviciul de supraveghere şi control trafic rutier pe strada Dimitrie Harlescu, din municipiul Tecuci, au efectuat semnalul de oprire la un autoturism, însă conducatorul auto a refuzat să oprească la semnalul efectuat de poliţişti, continuându-şi deplasarea.

”Poliţiştii rutieri au pornit imediat în urmărirea acestui autoturism folosind semnalele acustice şi luminoase de la autospeciala de serviciu, iar după câteva sute de metri, pe strada Crişana, au ajuns din urmă acest autoturism ce fusese oprit, iar din interiorul acestuia coborâse atât conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 23 ani, cât şi pasagerul, un bărbat în vârstă de 30 ani, ambii aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice”, a declarat agentul şef principal Ciprian Teodor Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest Drager, astfel că a fost condus la Spitalul municipal ”Anton Cincu” din Tecuci, unde, de asemenea, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul tânărul nu figurează ca deţinător de permis de conducere a vreunui tip de autovehicul.

Cei doi tineri nu s-au potolit nici după ce au fost duşi la audieri de către poliţişti. ”Întrucât cele două persoane manifestau un comportament recalcitrant, au fost conduse la sediul Poliţiei municipiului Tecuci pentru continuarea cercetărilor, iar după finalizarea acestora, bărbatul de 30 ani, în momentul părăsirii sediului unităţii de poliţie a provocat scandal şi a căzut, lovind uşa de acces a cărui geam s-a spart”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Faţă de acesta s-a luat măsura sancţionării contravenţională cu amendă, în baza art. 2 pct. 24 din Legea 61/1991, iar pe numele său a fost deschis dosar penal şi pentru distrugere. Şi conducătorul auto s-a ales cu dosar penal pentru conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Fiul adjunctului Poliţiei Olt a murit într-un cumplit accident rutier VIDEO

Accident rutier cu două victime la Galaţi. Două maşini s-au ciocnit violent într-o intersecţie

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite