Sute de amenzi date în luna iulie pentru nereguli în trafic pe străzile oraşului Galaţi. Ce artere sunt vizate în august

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În luna iulie 2019, în cadrul Planului de măsuri „Siguranţa în trafic”, lucrătorii din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră al Poliţiei Locale Galaţi şi cei de la ordine publică au aplicat un număr de 273 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 68.000 lei şi 323 puncte penalizare.

În luna iulie cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002, pentru oprire, staţionare, parcare neregulamentară (un număr de 177), iar alte 89 de sancţiuni au fost date, conform prevederilor HCL 260/2018, pentru: parcarea autovehiculului pe trotuar, pe spaţiul verde, parcarea pe scuar, pe locurile destinate persoanelor cu handicap, etc

Tot în cadrul Planului de măsuri „Siguranţa în trafic” au mai fost aplicate sancţiunui pentru încălcarea HCL 425/2011 şi HCL 335/2014.

De la începutul anului 2019, în cadrul Planului de măsuri „Siguranţa în trafic”, poliţiştii locali au aplicat un număr de 3.028 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 860.000 lei, şi un număr de 2.552 puncte penalizare.

„Este cert că Planul de măsuri „Siguranţa în trafic” şi-a atins cel puţin două obiective şi anume, reducerea ilegalităţilor în domeniul circulaţiei rutiere, situaţie constatată prin numărul tot mai scăzut de sancţiuni, precum şi o tot mai bună disciplinare a conducătorilor auto. Putem cu uşurinţă să constatăm că, zonele care în perioada anterioară ridicau probleme, privind parcările neregulamentare şi fluidizarea traficului (Piaţa Centrală, strada Traian până la Baia Comunală, Palatul de Justiţie, Colegiul Naţional „Costache Negri”, etc), în prezent sunt fluente, mai puţin aglomerate iar traficul nu mai este întrerupt”, a declarat Petrică Hahui – directorul general al Poliţiei Locale Galaţi. 

„Pentru următoarea perioadă ne vom concentra eforturile în zona Faleza Superioară, zona trecerilor de pietoni, în staţiile mijloacelor de transport în comun, şi vom avea în atenţie locurile stabilite şi marcate pentru persoanele cu dizabilităţi”, a adăugat şeful Poliţiei Locale.

În luna august 2019, poliţiştii locali vor acţiona în următoarele zone: strada Brăilei – Inelul de Rocadă; strada Regiment 11 Siret – zona Francezi; strada Brăilei – zona Spitalului de Urgenţă; strada Iacob Lahovary, între strada Nicolae Bălcescu şi strada Domnească; strada Domnească, tronsonul cuprins între strada Iacob Lahovary şi strada Basarabiei; bulevardul Marii Uniri, tronsonul cuprins între Parc Viva şi strada Navelor; Piaţa Energiei (staţii bus); Intersecţie strada Anghel Saligny cu strada Siderurgiştilor; strada Oţelarilor  c/c strada Brăilei; bulevardul Dunărea c/c bulevardul Galaţi; Drumul de Centură; Şoseaua Calea Smârdan; strada Ştefan cel Mare; strada Alexandru Măcelaru, intersecţia cu strada Traian; strada Tunelului, intersecţia cu strada Traian; strada Domnească (campus studenţesc); strada Traian – Piaţa Centrală.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite