Suspendarea unui director de şcoală, prelungită din nepăsarea instanţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorul Ionel Hăulică somează ISJ să-l repună în funcţia de director la Metalurgic. Pentru că Parchetul nu a comunicat oficial Inspectoratului decizia de NUP, directorul suspendat s-a dus personal şi a prezentat-o.

După un an de suspendare şi alte cinci luni în care a fost obligat să aştepte o comunicare din partea instanţelor, directorul suspendat al Grupului Şcolar Metalurgic, Ionel Hăulică se poate gândi din nou la vechea funcţie.

Povestea suspendării începe în 2009, atunci când două locatare ale unui cămin din cadrul liceului au făcut plângere penală pe numele directorului Ionel Hăulică, pe care-l acuzau de gestiune frauduloasă şi delapidare.

„Eu am încercat să fac ordine acolo şi mi-am făcut duşmani. Am încercat să fac un organ de coordonare care să relaţioneze cu conducerea liceului şi m-am ales cu un dosar penal", spune Hăulică.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a judecat cauza şi a dispus, pe 1 octombrie 2010, neînceperea urmăririi penale.

De atunci, directorul suspendat aşteaptă o comunicare din partea instanţei cu care să meargă la Inspectoratul Şcolar să ceară repunerea în funcţie.

„Nu ştiu ce s-a întâmplat, am aşteptat în toată această perioadă o comunicare, dar ea n-a venit. Mai era puţin şi ajungeam în situaţia de nu mai putea cere anularea deciziei de suspendare şi repunerea în funcţie", spune Ionel Hăulică.

Sătul să aştepte la nesfârşit, Ionel Hăulică a cerut zilele trecute Parchetului comunicarea, cu care a mers luni la Inspectoratul Şcolar.

„Am primit documentele de la directorul suspendat şi le vom analiza cu atenţie. Dacă totul este OK, trebuie să-l repunem în funcţie, legea ne obligă", spune Doruleţ Resmeriţă, inspectorul şcolar general.

Funcţia, dar şi banii!

Pe lângă anularea deciziei de suspendare, Inspectoratul Şcolar Galaţi trebuie să-i achite lui Hăulică şi diferenţele salariale rezultate din această suspendare.

„Din calculele mele este vorba despre aproximativ 60 de milioane de lei vechi. Nu este foarte mult, dar sunt drepturile mele pe care nu le-am mai primit în ultimele 17 luni", spune Ionel Hăulică.

După cazul Hăulică, Inspectoratul Şcolar Galaţi a decis modificarea capitolului opt al Contractului de Management al directorului de unitate şcolară în sensul că suspendarea unui director poate avea loc doar dacă apar plângeri penale făcute de angajator sau există trimiteri în judecată.

Profesorul Ionel Hăulică este nemulţumit de faptul că Inspectoratul Şcolar nu a demarat o anchetă proprie atunci când a aflat de acţiunea în instanţă făcută de cele două chiriaşe. De altfel, această procedură este stipulată chiar şi în Codul Muncii.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite