Subteranele unei explozii care a îngrozit Galaţiul. Dovada că autorităţile nu şi-au făcut datoria conform legii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O serie de documente făcute publice de lichidatorul judiciar al firmei care deţinea benzinăria dezafectată care a explodat în data de 9 decembrie arată că autorităţile implicate în autorizarea obiectivului au acţionat într-un mod ciudat, favorizând practic producerea deflagraţiei.

Ies la iveală detalii interesante despre împrejurările în care s-a produs, în data de 9 decembrie 2019, o explozie de proporţii în municipiul Galaţi, la o benzinărie care în teorie era dezafectată, dar care în realitate doar fusese acoperită cu o placă din beton şi transformată în parcarea unui hotel.

Deşi în prima fază s-a încercat a aruncare a întregii răspunderi pe umerii firmei private Petrol Plus SRL Galaţi, sub pretextul că aceasta nu ar fi acţionat legal în privinţa autorizării şi dezafectării staţiei de carburanţi de la intersecţia străzilor Frunzei şi Prelungirea Brăilei, documentele făcute  publice de lichidatorul amintitei societăţi – Creţu Laura Insolv IPURL – scot la iveală o neglijenţă gravă a autorităţilor responsabile cu autorizarea unor astfel de obiective.

Astfel, deşi s-a comunicat presei, în zilele ulterioare exploziei, că benzinăria nu era autorizată şi că lucrările de dezafectare s-au făcut fără autorizaţie şi într-un mod defectuos, din documente rezultă altceva.

Mai exact, prin adresa nr. 21717 din 18 noiembrie 2014 (la scurt timp după ce lichidatorul a preluat firma), Agenţia pentru Protecţia Mediului Galaţi scria, negru pe alb, că s-a făcut verificarea amplasamentului în data de 12 noiembrie 2014 şi că nu sunt necesare măsuri suplimentare de punere în siguranţă.

În acelaşi timp, lichidatorul afirmă, într-un memoriu transmis Prefecturii Galaţi, că toate instituţiile de control i-au cerut socoteală după producerea incidentului din 9 decembrie 2019, deşi majoritatea activelor erau vândute de un an şi jumătate altei firme (conform procedurii de lichidare), iar Petrol Plus SRL nu mai desfăşura la faţa locului niciun fel de activitate.

Imagine indisponibilă

Adresa de la Mediu către lichidatorul Petrol Plus SRL FOTO Dosar autorizare

Vă reamintim că, pe 9 decembrie 2019, la intersecţia străzilor Frunzei şi Prelungirea Brăilei s-a produs o deflagraţie foarte puternică, în urma căreia o platformă betonată grea de câteva sute de tone a fost dislocată. Mai multe maşini au fost grav avariate, precum şi două imobile (o spălătorie auto şi un hotel), iar strada Frunzei a fost închisă deoarece fundaţia i-a fost afectată.

De altfel şi în prezent, la o lună de la producerea exploziei, două benzi ale străzii Frunzei (cele dinspre fosta benzinărie) sunt în continuare închise pentru trafic, iar tramvaiele  nu mai circulă prin zonă deoarece terenul s-a tasat, iar alinierea şinelor nu mai poate fi asigurată.

În urma exploziei care a îngrozit zeci mii de locuitori ai oraşului, autorităţile au dispus un control la toate staţiile de carburanţi dezafectate din judeţ. La trei săptămâni de la emiterea acestui ordin nu a fost făcută publică nicio informaţie legată de derularea sau de rezultatul verificării. Asta dacă o fi început cineva o astfel de verificare. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite