Studentul care construieşte un bolid de curse care ar putea ajunge la 600 de cai putere şi ar putea concura cu Ferarri sau Lamborghini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liviu Stoinescu (23 de ani), student în anul IV la Facultatea de Inginerie din Galaţi, specializarea Autovehicule Rutiere, a demarat de unul singur un proiect considerat nebunesc de către mulţi dintre colegii lui: construcţia unui monopost de curse. Pasionat de mic copil de maşinile de curse, tânărul a reuşit să obţină finanţare de la unul dintre sponsorii facultăţii unde învaţă pentru a-şi realiza visul.

Fascinat din copilărie de cursele de maşini şi în special de bolizii care ating viteze extrem de mari, de ordinul a sute de kilometri pe oră, Liviu a hotărât acum câteva luni să îşi pună în practică visul: să construiască un monopost pentru carting cu performanţe similare cu cele construite în fabrică, dar cu costuri mult mai mici. ”Când vine vorba de racing, de motosport, costurile sunt foarte ridicate, de ordinul a sute de mii de euro. Performanţele la un astfel de monopost se traduc în timpi cât mai buni pe circuitul de curse”, ne introduce puţin tânărul în lumea curselor de maşini.

Maşina a început deja să capete contur, iar Liviu a realizat totul, pornind de la structura metalică a acesteia, şasiu, motor şi chiar unghiul de înclinare al roţilor. Bolidul va avea un motor de 113 cai putere, însă acesta va fi upgradat cu o turbină, ce poate dezvolta până la 500-600 de cai putere, iar Liviu susţine că după ce va fi terminat, acesta poate concura de la egal la egal cu maşini construite de Ferarri şi Lamborghini, putând atinge 100 kilometri pe oră în două, trei secunde.

Cum poate ajunge la o astfel de performanţă? ”Am studiat anumite monoposturi şi am luat-o cu mecanica de bază, adică greutate redusă, coeficient aerodinamic cât mai bun, dinamica totală a monopostului cât mai eficientă, motor amplasat central în spate şi am jonglat cu aceste detalii în limitele impuse de cunoştinţele mele şi de resursele financiare”, ne dezvăluie tânărul.

Într-un domeniu în care concurenţa este acerbă, iar resursele financiare sunt alocate cu mare precauţie, Liviu a reuşit să convingă unul dintre sponsorii Facultăţii de Inginerie din Galaţi, Criomec SA, să finanţeze transpunerea în practică a visului său, fiind ajutat în acest sens de profesorul Cătălin Fetecău, coordonatorul proiectului de licenţă al studentului.

Designer şi pilot de curse

Recent, i s-a alăturat la construcţia monopostului şi un alt student în. anul II la specializarea Autovehicule Rutiere, Cătălin Sârbu. După ce va fi finalizat, monopostul va intra în teste, iar într-o primă fază va concura în competiţiile interne, cum ar fi campionatul naţional de viteză în coastă. Liviu este pilot în campionatul de carting de câţiva ani şi ne mărturiseşte că abia aşteaptă să ajungă la volanul monopostului creat de el pentru a-i testa limitele.

”De mic copil am avut o atracţie pentru cursele de maşini, pentru racing. Nu am fost ghidat de părinţi, ci pur şi simplu m-am născut cu această pasiune. Îmi place în primul rând concurenţa, dar la fel de mult îmi place şi viteza, îmi plac toate lucrurile astea ce ţin de maşini şi curse”, se însufleşte tânărul când ne povesteşte.

Imagine indisponibilă

Macheta monopostului de curse construit de Liviu FOTO arhiva personală

Un neavizat care se uită la o cursă de maşini este tentat într-o primă fază să creadă că pilotul nu face mai nimic, doar trage de volan în stânga şi dreapta, apasă pedala de acceleraţie şi pe cea de frână, însă lucrurile nu sunt deloc atât de simple.

”Un pilot trebuie să aibă un psihic foarte puternic, ca să poată reacţiona rapid şi bine în situaţii limită, dar şi un fizic la fel de bun. În timpul unei curse, un pilot slăbeşte câteva kilograme. Toate aceste detalii fac sporturile cu maşini foarte incitante. Recunosc că îmi place şi pericolul care vine la pachet cu toate acestea”, ne dezvăluie Liviu. Paradoxal, a realizat că doreşte să devină inginer abia la absolvirea liceului ”Sfânta Maria” din Galaţi, unde a învăţat să devină designer vestimentar.

Va construi propriul monopost de Formula 1

Chiar dacă este pasionat de maşini şi pilotarea acestora, tânărul doreşte să se iniţieze acum şi în tainele utilajelor care produc piese pentru autovehicule. ”Îmi place să gândesc conceptul pentru realizarea unei maşini, deci vorbim de design şi proiectare. Îmi place să creez lucruri, dacă se poate chiar de la zero”, ţine să puncteze tânărul. Oscilează în prezent între a pleca în străinătate după absolvire sau a rămâne în ţară, deşi recunoaşte că balanţa înclină mai mult spre România.

”Am fost plecat câteva luni în America, iar în ultima lună îmi doream să revin acasă. Nu sunt o persoană care să se ataşeze prea mult, dar în cazul ăsta e altceva, e ţara, e familia şi prietenii. Dacă va fi să plec, o să o fac, dar apoi m-aş întoarce”, ne mărturiseşte Liviu. Consideră că învăţământul româneasc ar avea mult de câştigat dacă atât studenţii, cât şi profesorii şi-ar schimba atitudinea legată de şcoală.

Imagine indisponibilă

Tânărul nu se vede făcând altceva decât inginerie FOTO Valentin Trufaşu

”Mulţi merg pe ideea că merge şi aşa. Profesorii când văd studenţii şi elevii cu o astfel de atitudine, automat dezarmează, e ceva ce îi demotivează, pentru că au senzaţia că se luptă cu morile de vânt. Studenţii trebuie să fie mereu curioşi şi să aibă iniţiativă, să pună mâna, adică să îşi dorească să facă lucruri practice, dar de multe ori nu ştiu ce vor. Sunt debusolaţi, nu ştiu ce vor. Nici eu nu am ştiut ce vreau, dar am avut un ţel. Îmi plac maşinile şi cursele, iar lumea din jurul meu îmi spunea că visez, iar treptat am mers spre ce mă interesa şi asta este ingineria”, scoate în evidenţă tânărul câteva dintre problemele cu care se confruntă şcoala de la noi.

Studentul doreşte ca prin proiectul lui să îi înspire şi pe alţi tineri să îşi îndeplinească visele, dar şi să demonstreze că se pot construi maşini de curse şi cu bani puţini, fără a face rabat de la siguranţă, iar performanţele pot fi chiar superioare maşinilor realizate în ateliere specializate.

Plănuieşte ca, în luna mai 2019, monopostul să fie gata pentru testele de siguranţă, urmând ca apoi să treacă la testele de viteză, când se vor face şi setările finale la suspensii, frână şi unghiurile la roţi. ”Scopul meu final este că mereu se poate şi mai mult, şi mai bine, şi mai rapid.  După absolvire, tânărul va face şi un master la Facultatea de Inginerie din Galaţi şi doreşte să construiască o maşină de Formula 1, pe care să o piloteze.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite