Strada Traian este în sfârşit gata. Sâmbătă se reia circulaţia pe segmentul dintre Piaţa Mare şi bulevardul Brăilei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Segmentul de stradă redeschis traficului la Galaţi  FOTO Google Maps
Segmentul de stradă redeschis traficului la Galaţi  FOTO Google Maps

Valoarea totală a lucrărilor de modernizare pe segmentul Basarabiei-Brăilei, incluzând şi costurile exproprierilor, s-a ridicat la aproape 12 milioane de euro. Lucrările au început acum nouă ani, sub mandatul primarului Dumitru Nicolae, au fost continuate de către primarul Marius Stan şi sunt finalizate, iată, de primarul Ionuţ Pucheanu.

O veste bună pentru gălăţeni. Începând de sâmbătă, 15 iulie 2017, se va redeschide circulaţia rutieră pe strada Traian, tronsonul cuprins între strada Tecuci şi strada Brăilei.

Practic, începând de mâine, accesul autovehiculelor pe axa nord-sus a oraşului, între Bariera Traian (DN 26) şi Faleza Dunării (cu acces facil apoi către Port şi trecerea Bac), este posibilă acum pe o stradă modernizată aproape în întregime (mai sunt porţiuni în apropiere de Barieră care sunt denivelate), cu patru benzi, ceea ce scurtează foarte mult timpul de traversare a urbei.

Vă reamintim că tronsonul dintre strada Tecuci şi strada Brăilei a fost închis circulaţiei pe perioada lucrărilor care au fost demarate pe 21 martie 2017. Lucrările executate, în valoare de 3,8 milioane de lei, au constat în lărgirea carosabilului cu încă două benzi, refacerea reţelei de apă şi a branşamentelor, realizarea de racorduri la canalizare, refacere iluminat public stradal şi modernizarea trotuarelor. În prealabil, se făcuse exproprierea şi demolarea a 16 imobile, operaţiune care a costat aproape 5 milioane de lei.

Există şi o veste proastă. Studiile de trafic au arătat că se aşteaptă o creştere cu circa 40% a circulaţiei rutiere pe Bulevardul Marii Uniri (Faleza), ceea ce ar putea afecta stabilitatea malului Dunării, despre care se ştie deja că are tendinţa de a aluneca spre fluviu, pe anumite porţiuni, cu între 10 şi 120 de milimetri pe an. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite