Societatea de transport public din Galaţi renunţă la sediul din Centru. Imobilul istoric va fi pus la dispoziţia Primăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul Transurb la care se renunţă FOTO Arhiva Adevărul
Sediul Transurb la care se renunţă FOTO Arhiva Adevărul

Conducerea Transurb SA a argumentat că decizia are ca scop eficientizarea activităţii, dat fiind că administrarea sediului actual presupunea costuri mari. Faptul că aparatul administrativ se mută, cu acest prilej, în clădirile din incinta autobazei este considerat ca fiind „o îmbunătăţire a activităţii”. În acelaşi timp, există şi o serie de zvonuri privind o posibilă vânzare, către o firmă, a sediului central al Transurb.

Conducerea societăţii de transport public urban Transurb S.A. a anunţat că îşi mută sediul administrativ din zona centrală a oraşului (strada Basarabiei nr.4) la autobaza de pe bulevardul George Coşbuc nr. 252.

Măsura fusese anticipată de o serie de zvonurile legate de faptul că actualul sediu (o casă istorică) ar urma să fie vândut către o firmă privată, afacerea fiind ca şi făcută, însă conducerea Transurb s-a delimitat de o astfel de posibilă tranzacţie. „Sediul de pe strada Basarabiei va fi predat Primăriei Galaţi”, a precizat Mihai Cadinoiu, directorul general al Transurb SA. 

De asemenea conducerea societăţii de transport public a menţionat că decizia de schimbarea a sediului a fost luată cu scopul de a îmbunătăţi activitatea societăţii care, se ştie, trece printr-o criză financiară foarte gravă: sunt datorii foarte mari către Fisc, către furnizori (se lucrează cu motorină luată pe datorie, după termenii contractuali de plată nu au fost respectaţi), salariile se plătesc cu mare întârziere, parcul auto este în stare foarte proastă samd.

Conform şefilor de la Transurb, odată cu mutarea aparatului administrativ la Autobază „toţi angajaţii vor fi în locul în care se organizează activităţile, ceea ce va duce la îmbunătăţirea comunicării în cadrul societăţii şi cu persoanele/organizaţiile din exterior, dar şi la creşterea performanţelor economice, acestea fiind două obiective importante ale conducerii”.

De asemenea, decizia este justificată prin nevoia de a reduce cheltuielile administrative, în condiţiile în care sediul de pe strada Basarabiei nu este încălzit în urma închiderii sistemului centralizat de termoficare, iar achiziţionarea unei centrale termice presupune o investiţie foarte mare.

Directorul Mihai Cadinoiu spune că priorităţile companiei sunt modernizarea parcului auto şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale salariaţilor.

„Acesta este un prim pas necesar şi firesc în încercarea de a reorganiza societatea pe principii sănătoase care pot conduce la îmbunătăţirea managementului şi a activităţilor specifice. Vor urma şi alţi paşi, dacă vom avea liniştea necesară şi sprijinul administraţiei publice locale, care să conducă la eficientizarea companiei în aşa fel încât să reuşim să asigurăm gălăţenilor ceea ce merită: un transport public civilizat”, a declarat directorul Transurb SA.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite