Situaţiile în care poliţiştii sunt îndreptăţiţi să legitimeze şi să stabilească identitatea unei persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stabilirea identităţii unei persoane se face pe baza actelor de identitate. Atunci când persoana nu poate prezenta un act de identitate, stabilirea identităţii se realizează pe baza unui act prevăzut cu fotografie sau a declaraţiilor acesteia, precum şi a verificărilor poliţistului, realizate pe loc, în bazele electronice de date la care are acces potrivit legii.

Din luna ianuarie 2020, conform modificărilor legislative prevăzute de Legea nr. 192/2019, poliţistul este îndreptăţit să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanei numai în următoarele situaţii:

a) când aceasta încalcă dispoziţiile legale, ori există motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală;

b) când există motive verosimile pentru a bănui că aceasta a fost prezentă la locul săvârşirii unei fapte ilegale ori are cunoştinţă despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta;

c) când aceasta solicită sprijinul sau intervenţia organelor de poliţie ori când din cauza vârstei, stării de sănătate, dizabilităţii, consumului de alcool sau altor substanţe psihoactive ori a altor asemenea circumstanţe necesită sprijinul organelor abilitate;

d) când descrierea acesteia corespunde unei persoane căutate potrivit legii, deţine asupra sa bunuri sau se deplasează cu un vehicul, ambarcaţiune ori aeronavă care corespunde descrierii unor bunuri sau mijloace de transport căutate potrivit legii;

e) când aceasta desfăşoară o activitate supusă, potrivit legii, unor autorizări, avize sau înregistrări ori este implicată într-o procedură legală în faţa unei autorităţi sau instituţii publice;

f) când aceasta încearcă să pătrundă sau se află într-un spaţiu în care accesul este controlat;

g) cu ocazia unor controale sau razii, efectuate în condiţiile legii;

h) când există obligaţia legală de a se stabili identitatea acesteia.

De asemenea, poliţistul este obligat să aducă la cunoştinţă persoanei, verbal, motivul legitimării.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite