Sirian expulzat din România. A stat peste 300 de zile peste perioada prevăzută în baza dreptului de şedere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de imigrări din Galaţi au depistat un bărbat de 35 de ani, din Siria, care nu a părăsit ţara la expirarea perioadei de şedere. Pe numele acestuia a fost emisă o comunicare de părăsire a teritoriului României, prin care este obligat să părăsească ţara în cel mult 3 zile şi a fost sancţionat contravenţional cu avertisment.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Galaţi, în cooperare cu lucrătorii Secţiei 5 Rurală Rădeşti, au efectuat, în după-amiaza zilei de 15 septembrie, un control pentru prevenirea şi combaterea şederii ilegale a străinilor. În cadrul verificărilor, poliţiştii au depistat, cu şedere ilegală, un cetăţean străin, de 35 de ani, din Siria.

”În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că tânărul a intrat legal în România, în baza unui drept de şedere obţinut într-un stat din Uniunea Europeană, însă, la expirarea perioadei legale de şedere nu a părăsit teritoriul ţării, totalizând peste 300 de zile de şedere nereglementată”, au precizat reprezentanţii Serviciul pentru Imigrări al judeţului Galaţi.

În urma celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele tânărului din Siria o comunicare  prin care este obligat să părăsească teritoriul României în termen de cel mult 3 zile. Totodată, cetăţeanul străin a fost sancţionat contravenţional cu avertisment, conform prevederilor OUG 194/20002 privind regimul juridic al străinilor pe teritoriul României, republicată.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite