Sentinţă şoc/Un gălăţean a fost achitat de două ori pentru crimă şi tâlhărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Hogaş a stabilit un record în istoria justiţiei din România după ce a fost găsit nevinovat de două instanţe pentru tâlhărie şi omor.

Citiţi şi:

Un bărbat a fost omorât de amantul concubinei sale după ce i-a prins în pat

Cazul gălăţeanul Gheorghe Hogaş este unic în cazuistica justiţiei din România.

Bărbatul a fost anchetat de către Poliţie şi Parchet în legătură cu uciderea unei bătrâne, iar ulterior a fost trimis în judecată, dar magistraţii de la Tribunalul Galaţi au considerat că nu sunt suficiente dovezi pentru a-l trimite după gratii.

Originar din localitatea gălăţeană Vârlezi, Hogaş a fost suspectul de serviciu al procurorilor timp de nouă ani în cazul morţii Tasiţei Vârgolici (80 de ani).

Anchetatorii susţin că bărbatul era un împătimit al jocurilor Pronosport şi a jefuit-o pe bătrână pentru a avea bani de jucat.

„Este o persoană introvertită, nu prea vorbeşte", ne-a declarat primarul comunei Vârlezi, Ştefan Patriche.

Nu există probe

Victima, Tasiţa Vârgolici, a fost înjunghiată în 1999, dar a supravieţuit încă cinci zile.

Nu le-a putut spune însă poliţiştilor cine a agresat-o.

Culmea este că Gheorghe Hogaş a recunoscut că el este autorul jafului care a culminat cu moartea bătrânei, dar declaraţiile pe care le-a dat au lucrat tot în favoarea lui.

"Confesiunile" bărbatului erau atât de contradictorii, încât judecătorii au apreciat că în lipsa altor probe care să dovedească că el este criminalul, nu pot decât să îl declare nevinovat.

Curtea de Apel Galaţi a ajuns la aceeaşi concluzie zilele trecute, astfel că Gheorghe Hogaş rămâne să se bucure de libertate.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite