Se trage cu tunul pe Dunăre. Navigaţia fluvială, închisă pe braţul Măcin, între kilometrii 49 şi 54

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nave ale Marinei Militare a României, la exerciţiul de anul trecut FOTO MApN
Nave ale Marinei Militare a României, la exerciţiul de anul trecut FOTO MApN

Închiderea circulaţiei navelor pe sectorul menţionat este valabilă în perioada 2-4 aprilie, între orele 7,00 şi 22,00, pentru desfăşurarea unor exerciţii militare ample ale Marinei României.

Braţul Măcin al Dunării va fi, timp de trei zile, teatru de război în toată regulă. Mai multe nave aparţinând Marinei Militare a României vor face exerciţii de tragere în zona Titcov-Peceneaga (partea de est a Insulei Mari a Brăilei), de pe cursul vechi al Dunării.

Circulaţia navală va fi, din acest motiv, oprită, timp de trei zile (2-4 aprilie 2019), între ora 7,00 şi ora 22,00. Restricţia este valabilă între kilometrii 49 şi 54 ai Dunării fluviale.

Potrivit Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi, instituţia care a emis avizul privind restricţiile de trafic, tragerile de artilerie vor avea înălţime maximă 2.000 metri şi o bătaie (lungime)maximă 4.000 metri.

„Navele şi convoaiele fluviale sunt obligate să aibă radio telefonul în funcţiune (emisie–recepţie) în canalul VHF 16 pentru a solicita informaţii de la Căpitănia Portului Măcin cu 5 km amonte aval de zonă. Comandanţii navelor şi convoaielor, conducerile societăţilor de navigaţie şi agenţii economici de agenturare, care transportă mărfuri pe Dunăre, vor lua toate măsurile de respectare a «Regulamentului de Navigaţie pe Dunăre în sectorul românesc ediţia 2013» şi a recomandărilor din prezentul aviz”, aprecizat AFDJ Galaţi.

„Nerespectarea măsurilor impuse de AFDJ atrage după sine răspunderea administrativă, disciplinară sau penală, după caz”, a mai precizat instituţia.

Astfel de exerciţii se desfăşoară cel puţin odată pe an şi sunt înscrise în calendarul NATO privind testarea tactică şi tehnică a trupelor alianţei militare din care face parte şi România. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite