Se închide strada Siderurgiştilor, pe tronsonul cuprins între intersecţia cu strada Gheorghe Doja şi Piaţa Energiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Strada Siderurgiştilor Foto: arhivă Adevărul
Strada Siderurgiştilor Foto: arhivă Adevărul

Autorităţile locale anunţă că măsura a fost luată pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, care se vor încheia pe 1.11.2020. Traseele mijloacelor de transport în comun vor fi deviate, urmând să se înfiinţeze două staţii în zona intersecţiei străzii Siderurgiştilor cu Anghel Saligny.

Primăria municipiului Galaţi informează că, pentru buna desfăşurare a lucrărilor de modernizare, strada Siderurgiştilor se va închide începând de marţi, 1 septembrie, şi până pe 1.11.2020, pe tronsonul cuprins între intersecţia cu strada Gheorghe Doja şi Piaţa Energiei. Restricţiile de trafic se vor aplica pe segmentul menţionat, cu excepţia intersecţiilor cu străzile Ghe. Doja şi A. Saligny.

”Vor exista şi devieri de trasee ale mijloacelor de transport în comun. Astfel, traseele 11, 17 şi 18 vor urma ruta str. Siderurgiştilor - str. Ghe. Doja - str.Anghel Saligny - str. Basarabiei - Piaţa Energiei, iar returul se va desfăşura pe aceeaşi rută. Traseul 28 va urma ruta str.Ghe. Asachi - str. Anghel Saligny - str. Basarabiei - Piaţa Energiei, în timp ce returul va fi pe aceeaşi rută. Traseele 7, 22 şi 39  vor urma ruta str. Siderurgiştilor - str. Ghe. Doja - str. Nae Leonard - str. Basarabiei - Piaţa Energiei, iar returul se va desfăşura pe aceeaşi rută”, precizează reprezentanţii Primăriei Galaţi.

Totodată, se vor înfiinţa două staţii (una pentru tur şi una.pentru retur), ce vor fi semnalizate prin semne rutiere, în zona intersecţiei străzii Siderurgiştilor cu Anghel Saligny. O a treia staţie existentă deja pe strada Basarabiei, în zona benzinăriei, pentru tramvaie, va deservi autobuzele.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite