Se construieşte după ureche la Galaţi. Constructorii de ocazie au fost amendaţi şi obligaţi să intre în legalitate

Se construieşte după
ureche la Galaţi. Constructorii de ocazie au fost amendaţi şi obligaţi să intre
în legalitate

Foto: arhivă Adevărul

Poliţiştii din cadrul Serviciului Disciplina în Construcţii şi Afişajul Stradal au constatat că doi gălăţeni şi-au construit o locuinţă sau au extins-o pe cea existentă fără să aibă niciun fel de autorizaţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

În urma verificărilor efectuate la un spaţiu comercial situat pe strada 1 Decembrie 1918, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcţii şi Afişajul Stradal au constatat că în locaţia respectivă au fost executate lucrări de construcţii constând în edificarea unei extinderi.

”Proprietarul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei şi s-a dispus intrarea în legalitate, în conformitate cu prevederile Legii 50/1991, actualizată”, a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

Oamenii legii au descoperit o situaţie asemănătoare şi la un imobil situat în Galaţi, pe strada Dragoş Vodă, unde s-a  constatat că se executau lucrări de construcţii fără autorizaţie, constând în edificarea unei locuinţe. Proprietarul a fost sancţionat contravenţional tot cu o amendă în valoare de 1.000 de lei şi s-a dispus sistarea lucrărilor şi intrarea în legalitate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările