Scurtă istorie a ceasului. Primul mecanism portabil a fost făcut acum 518 ani şi era cât un puc de hochei
0
Cu toate că invenţia exista de atâtea secole, ceasul de mână a devenit o certitudine şi a fost folosit la scară largă de-abia în Primul Război Mondial, din cauză că soldaţilor le venea destul greu să afle ora consultând ceasul de buzunar.
Se crede că ceasul mecanic, aşa cum este el cunoscut astăzi, a fost inventat în jurul anului 1300, fără însă ca istoricii să poate avansa o dată exactă deoarece mecanismul a evoluat, independent, în mai multe locuri ale lumii.
Evident, instrumente de cunoaştere a momentului zilei au existat încă din antichitate. Egiptenii au construit ceasul solar bazat pe obelisc, orele fiind determinate după felul în care se mişcau pe pământ umbrele făcute de lumina solară, iar invenţia a ajuns peste tot. Ceva similar foloseau aztecii şi mayaşii (care şi-au dezvoltat sistemul independent, dată fiind izolarea lor faţă de restul lumii), dar şi chinezii şi europenii (grecii, romanii).
De asemenea, un alt model primitiv de măsurare a timpului este clepsidra, un vas din sticlă cu două compartimente. Cel de sus are o cantitate de nisip, apă sau mercur care picură în compartimentul de jos într-un anumit interval de timp (minut, oră sau chiar zi).
Clepsidra a fost folosită în Europa până în secolul al XIV-lea, când ceasurile mecanice au început să fie tot mai frecvente, fiind amplasate în clădirile publice importante ale localităţilor. Primul ceas public a fost făcut şi ridicat în Milano, Italia, în 1335, iar după 1400 a devenit o modă ca famiile bogate să-şi împodobească palatele cu orologii mai mari sau mai mici, care funcţionau pe principiul greutăţilor, contragreutăţilor şi pendulului.
Ceasul „individual” apare după 1500
În 1500 un lăcătuş german numit Peter Henlein (considerat părintele ceasului „individual”) a început să facă ceasuri mici acţionate de un arc. Acestea aveau numai braţul pentru a indica ora, nu şi cel pentru minute. Nu aveau protecţie de sticlă deasupra, de aceea erau destul de dificil de transportat. Aceste ceasuri erau de mărimea unui puc de hochei şi erau cărate în mână (mai rar în buzunar, caz în care aaveu un capac metalic de protecţie), nu prinse la încheietura mâinii.
De-abia în 1577, Jost Burgi a inventat braţul pentru minute, inovaţia fiind folosită frecvent după 1600. Primul ceas de alarmă a fost inventat de Levi Hutchins în 1787. Interesant este că la primul astfel de ceas alarma „ştia” să sune numai la ora 4,00.
Ceasul de mână aşa cum îl cunoaştem în prezent a fost folosit la scară largă de-abia în Primul Război Mondial, după ce s-a demonstrat că este foarte util pe front, căci folosirea ceasului de buzunar presupunea ca soldaţii să lase arma deoparte pentru a putea vedea cât este ora.
Înainte de asta, se pare că a fost purtat pentru prima dată, legat cu o cureluşă din piele de încheietura mâinii stângi, de fizicianul francez Blaise Pascal. Primul ceas electronic care folosea o baterie a apărut în 1953.
Se încarcă comentariile...
