Scandalagii, potoliţi la Galaţi cu mascaţii. Care sunt zonele unde acţionează oamenii legii

Scandalagii, potoliţi
la Galaţi cu mascaţii. Care sunt zonele unde acţionează oamenii legii

Foto: arhivă Adevărul

Cele mai multe amenzi, 87 la număr, au fost aplicate de poliţiştii locali în baza legii 61/1991, pentru următoarele fapte: tulburarea liniştii publice (5), consum băuturi alcoolice (67), adresarea de expresii jignitoare (6), practicarea de jocuri de noroc (3) şi refuz legitimare (3).

Ştiri pe aceeaşi temă

În vederea prevenirii şi combaterii faptelor antisociale în zonele de promenade, dar şi la nivelul cartierelor, poliţiştii locali de la nivelul secţiilor de Ordine Publică nr. 1 şi 5, au întreprins mai multe acţiuni în teren, beneficiind şi de sprijinul Serviciului de Intervenţie Rapidă.

Vizate au fost următoarele zone: Faleza Inferioară şi Superioară, Parc Eminescu, Parc Viva, Parc Spicu, Parc Consiliul Judeţean, Parcul Docherului, zona Trei Star – Potcoava de Aur, blocuri V, esplanadă P-uri, zona străzilor I. L. Caragiale,  Alexandru Cernat, Mihai Eminescu, Tecuci, Sindicatelor, Cristofor Columb, Roşiori, Domnească - Parfumul Teilor, de pe raza Secţiei nr. 1 Poliţie Locală.

Pe raza Secţiei nr. 5 Poliţie Locală, în atenţia oamenilor legii au fost următoarele zone: Grădina Publică, Parc CFR, Parcul Libertăţii, Parc Rizer, Bariera Traian, zona blocurilor A, zona străzilor Cezar, Serei, Tecuci, Movilei.

Poliţiştii locali au avut în atenţie următoarele aspecte: identificarea persoanelor  care săvârşesc fapte ilicite şi luarea măsurilor legale; combaterea şi prevenirea distrugerii mobilierului urban; menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică; respectarea prevederilor legale privind curăţenia localităţii; prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală; întărirea sentimentului de siguranţă publică în cadrul comunităţii.

În urma acestor acţiuni derulate pe o perioadă de trei zile, poliţiştii locali au legitimat un număr de 184 de persoane şi au aplicat 126 de sancţiuni contravenţionale în sumă de 34.740 lei.

Cele mai multe amenzi, 87 la număr, au fost date în baza legii 61/1991, pentru următoarele fapte: tulburarea liniştii publice (5), consum băuturi alcoolice (67), adresarea de expresii jignitoare (6), practicarea de jocuri de noroc (3), refuz legitimare (3).

Alte 33 de sancţiuni au fost aplicate de poliţiştii locali pentru încălcarea prevederilor HCL 260/2018, pentru: curăţenia localităţii (24), câine fără lesă şi lipsă ustensile pentru dejecţii (4), parcare pe trotuar (2). Şase amenzi au fost date pentru încălcarea următoarelor acte normative: Legea 349/2002, Legea 12/1990 şi OUG 195/2002.

„Poliţiştii locali au acţionat cu forţe sporite, în special pe timpul serii şi nopţii, pentru menţinerea siguranţei publice şi rutiere, fiind angrenate şi echipe de poliţişti locali de la Intervenţie Rapidă. Astfel, în această perioadă nu au fost sesizate şi nici constatate în flagrant fapte care să pună în pericol viaţa sau integritatea cetăţenilor municipiului Galaţi, acestea fiind prevenite în mare parte, cu excepţia unor fapte de distrugere a mobilierului urban, care au fost singulare. Au fost aplicate în schimb unele sancţiuni contravenţionale, cele mai frecvente fiind de murdărirea domeniului public, tulburarea ordinii publice şi la regimul circulaţiei rutiere şi parcărilor neregulamentare”, a declarat Petrică Hahui, directorul Poliţiei Locale Galaţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: