Scandal la şcoala cu focar de TBC: „Guvernul să oblige prin lege profesorii să-şi facă teste medicale periodice“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şcoala Gimanzială nr 20 Mihai Eminescu din Galaţi FOTO C Crângan
Şcoala Gimanzială nr 20 Mihai Eminescu din Galaţi FOTO C Crângan

După ce o profesoară a fost găsită bolnavă de o formă foarte contagioasă de tuberculoză (TBC), cei 500 de elevi şi de profesori de la Şcoala Gimnazială nr. 28 „Mihai Eminescu, din Galaţi, sunt testaţi de medici. Părinţii cer cu vehemenţă reintroducerea controalelor medicale epidemiologice în şcoli şi interzicerea accesului cu chirie la sala de sport.

Scandal în toată regula la una dintre cele  mai cunoscute şcoli din Galaţi, după ce o profesoară de biologie a fost diagnosticată ca având o formă de tuberculoză (TBC) foarte contagioasă. 

Potrivit surselor oficiale, miercuri, 16 noiembrie, profesoarei i s-a făcut rău şi a fost dusă la spital. Aceasta predă la nu mai puţin de 13 clase şi avea printre „contacţii potenţial infectaţi” aproape 500 de elevi şi profesori.

„Doamna profesor are o formă de tuberculoză cazios-cavitară. Este BK pozitiv confirmată în microscopie, cultura este în lucru. Am înţeles că predă la 360 de elevi, 13 clase din Şcoala 28, dar acolo învaţă peste 500 de elevi. Deja ancheta epidemiologică a fost declanşată. Miercuri a fost chemată prima clasă de a VIII-a. Vineri vom merge şi vom face testarea IDR a celor 13 clase”, a precizat dr. Marta Lefter, coordonator judeţean tuberculoză la Spitalul TBC Galaţi.

Potrivit medicilor, primele rezultate ale testelor făcute vor fi disponibile de-abia începând de luni, iar copiii care vor fi descoperiţi hiperergici la test vor fi investigaţi şi radiologic, apoi vor fi supuşi unor investigaţii de specialitate, dat fiind riscul iminent de îmbolnăvire. 

Profesorii din şcoală vor fi şi ei evaluaţi radiologic, fără a mai fi testaţi, deoarece testul dă reacţie hiperalergică la toate persoanele de peste 25 de ani.

„Faptul că doamna profesor este BK pozitiv înseamnă un risc de contagiozitate ridicat pentru cei cu care a venit în contact pe o anumită perioadă de timp, pentru că nu toată lumea care vine în contact cu un pacient BK pozitiv şi contactează infecţia şi face boala”, a mai precizat dr. Lefter.

În prezent,  profesoara este izolată şi deja a început tratamentul, ceea ce înseamnă cu o bună bucată de vreme, probabil câteva luni, nu va mai preda.

Părinţii protestează şi cer măsuri imediate

Dincolo de reacţia promptă a autorităţilor sanitare, este de spus că sute de părinţi ai elevilor de la Şcoala Gimnazială nr. 28 „Mihai Eminescu” au pornit un protest online în legătură cu câteva lucruri care, spun ei, ar duce la creşterea riscului de îmbolnăvire.

În primul rând, aceştia cer ca Ministerul Educaţiei să reintroducă obligaţia ca profesorii să facă examene medicale epidemiologice periodice (anuale sau chiar semestriale), aşa cum era până în urmă cu câţiva ani.

„Cine a scos această obligaţie este un iresponsabil. După părerea mea, cadrele didactice trebuie să aibă carnete de sănătate ca toţi angajaţii care lucrează cu public şi cu alimente. Altfel, astfel de cazuri grave vor tot apărea”, ne-a declarat unul dintre părinţii elevilor de la Şcoala 28 din Galaţi.

În acelaşi timp, părinţii cer ca la sala de sport (de fapt un tunel gonflabil amenajat în parteneriat cu o firmă privată) din incinta şcolii generale amintite să nu mai fie primite persoane din exterior, pentru a juca fotbal contra cost.

„Copii noştri trebuie să facă orele de sport într-o sală unde vin tot felul de oameni care o închiriază cu ora. Pot fi tot felul de oameni bolnavi de cine ştie ce poli periculoase”, ne-a spus un alt părinte.

Protestului părinţilor elevilor de a Şcoala Gimnazială nr. 28 li s-au adăugat sute de alţi părinţi, de la alte şcoli, care susţin şi ei cele două capete d ecerere către Ministerul Educaţiei.

Sala de sport a şcolii de închiriază cu ora doritorilor FOTO C Crângan

Sala de sport a şcolii de închiriază cu ora doritorilor FOTO C Crângan

Interesant este că şi Inpectoratul Şcolar Judeţean Galaţi este de acord cu revendicările părinţilor, cel puţin în privinţa controlului epidemiologic obligatoriu.

„Doamna profesor este internată în momentul de faţă în spital, într-o stare, se pare, destul de gravă. Foarte puţin probabil să putem afla de unde a contactat bacilul. Doamna profesor şi-a făcut analizele la început de an, dar, din păcate, să spun aşa, această testare pulmonară nu se mai face de câţiva ani. Nu şi-a făcut testarea pentru că nu este obligatorie”, a precizat Oana Enache, purtătorul de cuvânt al ISJ Galaţi.

Conducerea şcolii a luat măsuri de dezinfecţie a sălilor de clasă şi a spaţiilor comune şi a afişat peste tot reguli noi de igienă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite