Scandal în învăţământ pe bani europeni. În şcolile din Tecuci s-au pus afişe mincinoase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Tecuci, Sindicatul Liber din Învăţământ şi-a atribuit nejustificat participarea la un proiect european . Cei care îl implementează spun că SLI a făcut o mare greşeală arogându-şi merite false.

Indignat la culme că un sindicat concurent a obţinut finanţare europeană prin proiectul "Organizaţia sindicală în învăţământul preuniversitar - succes prin parteneriat social şi capital uman performant", un sindicat din Tecuci s-a hotărât să-şi "uimească" membrii cu realizările lui printr-un fals grosolan.

Astfel că, peste noapte, în mai toate şcolile din Tecuci şi din comunele apropiate a apărut un afiş prin care oamenii erau informaţi că Sindicatul Liber din Învăţământ Tecuci împreună cu Casa Corpului Didactic Galaţi organizează pentru membrii SLI Tecuci cursuri de formare continuă în mai multe domenii. Anunţul cu pricina este semnat Şipoteanu E., nume care nu e cunoscut membrilor SLI sau altcuiva.

Am întrebat şi la Casa Corpului Didactic despre acest parteneriat invocat în afiş, dar am aflat că nu există nicio relaţie cu sindicatul din Tecuci.
"Noi suntem partenerii Inspectoratului Şcolar Galaţi într-un proiect intitulat «Profesionişti în Educaţie Europeană şi Reformă». Cu SLI Tecuci nu avem niciun parteneriat. De fapt, pe mine nu mă interesează ca viitorii cursanţi să fie dintr-un sindicat sau din altul, pe mine mă interesează calitatea acestora de cadru didactic", spune directorul Casei Corpului Didactic, Victoria Movileanu.

Aceasta l-a sunat imediat pe liderul Sindicatului Liber din Învăţământ, Mircea Petică, şi i-a cerut să scoată de urgenţă afişele din şcoli.
"Unii oameni se cam joacă cu documentele", a adăugat Victoria Movileanu.

Şi cei de la Inspectoratul Şcolar Galaţi sunt foarte supăraţi pe liderul sindical de la Tecuci.

"Faptul că un lider de sindicat încearcă să se prezinte în faţa membrilor de sindicat cu nişte realizări care nu sunt ale lui este o mare greşeală. Grupul ţintă al proiectului nostru este atât de larg, încât aproape toţi angajaţii din sistem pot fi cuprinşi", spune inspectorul şcolar general Doruleţ Resmeriţă.

Ca de obicei, liderul sindical din Tecuci a refuzat să discute cu noi pentru a ne explica de ce a permis afişarea acelor informări în şcoli.
„Cum vă numiţi? Bogdan Nistor? Îmi pare rău, cu dumneavoastră nu discut. La revedere!", atât a avut de spus Mircea Petică, liderul Sindicatului Liber din Învăţământ.

Cei din conducerea Sindicatului Învăţământului Preuniversitar spun că o asemenea atitudine şi o asemenea faptă, nici nu mai are nevoie de comentarii. Ei mai spun că oamenii din şcoli trebuie să aibă acces nediscriminatoriu la un proiect câştigat de Inspectoratul Şcolar.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite