Sărbătoare la singura biserică din România care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Mucenic Antim al Nicomidiei

Sărbătoare la singura biserică din România care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Mucenic Antim al Nicomidiei

Imagine de slujba religioasă FOTO ADJ

Sf. Mc. Antim este un creştin martir la anul 303, în timpul domniei împăratului roman Maximilian. Numeroşi credincioşi din parohie au participat la Sf Liturghie, iar familiile tinere, la momentul liturgic cuvenit, au adus copiii pentru a fi împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

Şi anul acesta, biserica din cartierele gălăţene Micro 13 B şi Micro 38 a îmbrăcat haina de sărbătoare, la cinstirea principalului ocrotitor spiritual, Sfântul Sfinţit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei.

Sărbătoarea a început în ajun cu slujba  privegherii şi a continuat a doua zi, prin săvârşirea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoţi din municipiul Galaţi.

Numeroşi credincioşi din parohie au participat la Sf Liturghie, iar familiile tinere, la momentul liturgic cuvenit, au adus copiii pentru a fi împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

La finalul Sfintei Liturghii, a fost oficiată slujba parastasului pentru vrednicii de pomenire Arhiepiscop Antim Nica al Dunării de Jos (1975-1994) şi Patriarhul Teoctist (1986-2007) pentru toţi ctitorii şi donatorii sfântului locaş, adormiţi întru Domnul, dar şi românii decedaţi în cutremurul din Italia.

Evenimentul s-a încheiat cu tradiţionala agapă frăţească, toţi credincioşii prezenţi primind pachete cu hrană şi daruri de suflet.

De remarcat este şi faptul că această parohie este singura din ţară care îl are ocrotitor pe Sf. Mc. Antim, martir la anul 303, în timpul domniei împăratului roman Maximilian.

Despre biserica „Sf. Mc. Antim”

Printre primele lăcaşuri de cult din oraşul Galaţi înfiinţate după anul 1989, parohia „Sfântul Sfinţit Mucenic Antim“ şi „Sfintele Femei Mironosiţe“ este singura parohie din ţară închinată acestui Sfânt Sfinţit Mucenic.

Situată în nord-vestul oraşului Galaţi, pe Bulevardul Milcov nr. 25 A, într-o zonă muncitorească, parohia „Sfântul Sfinţit Mucenic Antim“ din Galaţi deserveşte nevoile pastorale şi liturgice ale aproximativ 4.000 de familii din cartierele Micro 13 B şi Micro 38. Ea a fost înfiinţată în anul 1990, la 21 septembrie, prin desprinderea a două zone din parohiile „Sfânta Treime“- Fileşti şi „Adormirea Maicii Domnului“- Cimitir.

În data de 1 iunie 1991, s-a sfinţit locul şi s-a pus piatra de temelie, slujba fiind săvârşită de către Preasfinţitul Episcop Casian, pe atunci Arhiereu-Vicar al Episcopiei Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi un mare număr de credincioşi.

Impresionantul devotament al enoriaşilor şi osârdia credincioaselor din parohie care ajutau la construcţia bisericii au făcut ca, la propunerea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, în anul 1994, biserica să primească şi al doilea hram – „Sfintele Femei Mironosiţe“.

În anul 2000 s-a început pictarea bisericii în tehnica fresco de către pictorul Ciprian Buzuloi din Bucureşti, iar în anul 2011, Chiriarhul Dunării de Jos a sfinţit pictura bisericii, care a fost aşezată ca un veşmânt al Învierii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: