Sărbătoare populară la hramul Mănăstirii Cudalbi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mănăstirea Cudalbi
Mănăstirea Cudalbi

Sute de persoane din localităţile învecinate au participat la slujba oficiată de Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos, la care au asistat şi autorităţi locale şi judeţene.

Praznicul Naşterii Maicii Domnului este hramul Mănăstirii Cudalbi din judeţul Galaţi.

Mănăstirea a fost construită în anul 1925, fiind ctitorită de Eugenia Pană în apropierea localităţii gălăţene Cudalbi. Lăcaşul monahal s-a numit mai întâi „Mănăstirea Gologanu", după numele moşiei de odinioară.

Regimul comunist a desfiinţat mănăstirea în 1950, însă aceasta şi-a redeschis porţile în 1990. Comunitatea din zonă a donat bani pentru construcţia unei noi biserici, aflată astăzi în faza de finisare, la care s-au adăugat o nouă clopotniţă şi 3 corpuri de chilii.

În anul 1998 vechiul nume al mănăstirii a fost schimbat în „Mănăstirea Maicii Domnului - Cudalbi". La slujba religioasă din acest an au participat sute de gălăţeni din localităţile limitrofe Cudalbiului, dar şi tineri îmbrăcaţi în costume populare, autorităţi locale şi judeţene. Aceştia au admirat frumuseţea sfântului lăcaş, în stil ştefanian, împodobit cu mozaicuri exterioare.

Liturghia de hram a fost realizată de către Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, într-un foişor amenajat în imediata vecinătate a lăcaşului de cult.

A urmat sfinţirea locului pentru construirea noului paraclis de iarnă al mănăstirii, ce va avea ca hram pe "Toţi Sfinţii şi Sf. Mariani".

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite