Salvată de jandarmi după ce a primit o corecţie sângeroasă de la concubin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeia a fost salvată, până la urmă, de jandarmi. Foto: Adevărul
Femeia a fost salvată, până la urmă, de jandarmi. Foto: Adevărul

Un echipaj de jandarmi aflat în misiune de patrulare pe raza municipiului Tecuci a fost direcţionat de către Dispeceratul Poliţiei Tecuci, în str. Gheorghe Pătraşcu din municipiul Tecuci, deoarece dintr-un locuinţă se auzeau ţipete.

Ajunşi la faţa locului, jandarmii gălăţeni au constatat că cele sesizate se confirmă. În urma verificărilor efectuate jandarmii au constatat că din cauza unor neînţelegeri dintre doi concubini, bărbatul i-a aplicat femeii o corecţie, dar nu cu orice, ci folosindu-se de catarama metalică a unei curele. Ca urmare a loviturilor primite femeia a început să sângereze abundent. 

Jandarmii au solicitat intervenţia unei  ambulanţe, care a condus persoana lovită la spital pentru îngrijiri medicale. 

Bărbatul, în vârstă de 65 ani, a recunoscut cele întâmplate şi a fost condus la sediul poliţiei unde i s-au întocmit actele de sesizare. Pentru actul său de „bravură”, bărbatul bătătuş s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „lovirea sau alte violenţe”, cercetările urmând să fie continuate de către lucrătorii Poliţiei Municipiului Tecuci.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite