S-au deschis ghişeele de eliberare a certificatelor de cazier judiciar. Care este programul cu publicul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Având în vedere încetarea stării de urgenţă, începând cu data de 15 mai 2020 se reia programul de lucru cu publicul, în cadrul ghişeelor de eliberare a certificatelor de cazier judiciar şi a certificatelor de integritate comportamentală, cererile urmând a fi completate la ghişeu şi documentele mai sus menţionate, eliberate ”pe loc”.

Astfel, se sistează procedura de transmitere prin email, de către persoanele fizice, a cererilor de eliberare a certificatelor de cazier judiciar şi a certificatelor de integritate comportamentală.

”Pentru respectarea recomandărilor autorităţilor, de a limita, pe cât posibil, deplasarea în zone aglomerate, recomandăm tuturor persoanelor care doresc să obţină certificatul de cazier judiciar sau certificatul de integritate comportamentală, în vederea depunerii la dosare de concurs, angajare, etc., la instituţiile publice sau organele de specialitate ale administraţiei publice (primării, instituţii din sistemul de învaţământ, sistemul de sănătate, sistemul de asistenţă socială, etc.) să solicite acestor instituţii obţinerea extrasului de pe cazierul judiciar sau a copiei de pe registru, în baza consimţământului expres al persoanei pentru care se efectuează verificări specifice, în acest fel cetăţeanul nefiind obligat să se prezinte la ghişeu pentru solicitarea / eliberarea / ridicarea certificatului de cazier judiciar sau a certificatului de integritate comportamentală”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Eliberarea extrasului de pe cazierul judiciar, necesar pentru anexarea la dosarul constituit în vederea susţinerii examenului pentru obţinerea permisului auto, respectiv preschimbării permisului străin de conducere, se realizează de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Galaţi, în baza acordului solicitanţilor pentru efectuarea verificărilor specifice.

Programul cu publicul se va desfăşura conform următorului grafic:

La sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, din Strada Brăilei, nr. 200, începând cu data de 18.05.2020:

-luni, marţi, joi, vineri: intervalul orar 09:00 – 13:00;

-miercuri: intervalul orar 14:00 – 18:00.

La sediul Poliţiei Municipiului Tecuci, din Strada Maior Genoiu, nr. 1, începând cu data de 25.05.2020:

-luni, marţi, joi, vineri: intervalul orar 09:00 – 11:00;

-miercuri: intervalul orar 16:00 – 18:00.

La sediul Poliţiei Oraşului Târgu Bujor, din strada Eremia Grigorescu, nr. 57, începând cu data de 25.05.2020:

-luni, marţi, joi, viner: intervalul orar  09:00 – 11:00;

-miercuri: intervalul orar 16:00 – 18:00.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite