S-a semnat cel mai mare contract cu finanţare europeană pentru anveloparea  blocurilor din Galaţi

S-a semnat cel mai
mare contract cu finanţare europeană pentru anveloparea  blocurilor din Galaţi

Luminiţa Mihailov şi primarul Ionuţ Pucheanu la semnarea contractului Foto Primăria Galaţi

Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, şi directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Luminiţa Mihailov, au semnat astăzi contractul de finanţare al proiectului „Creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe E7 / E8 / C21 / C22, str. Regiment 11 Siret, nr. 27 / 35 / 29 / 31 din municipiul Galaţi”.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Este cea mai mare finanţare pe care o atragem pentru un astfel de proiect până în momentul de faţă, pentru anveloparea blocurilor. Este vorba de 8.760.483,12 lei, bani care urmează a fi folosiţi pentru a creşte confortul în peste 320 de apartamente din patru blocuri. Mai mult, ieri, în şedinţa Consiliului Local au fost adoptate proiectele cu indicatorii tehnico-economici pentru un număr consistent de blocuri, încă 22, ceea ce înseamnă că noi suntem pregătiţi nu doar de a semna contracte, ci şi de a depune noi proiecte cu fonduri europene”, a spus primarul municipiului Galaţi Ionuţ Pucheanu. 

La rândul său, directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Luminiţa Mihailov, a declarat: „Este o plăcere să venim la Galaţi să semnăm contracte, pentru că Galaţiul este un oraş campion în atragerea de fonduri europene, inclusiv în domeniul acesta al proiectelor de eficienţă energetică în clădirile rezidenţiale. Vă felicit că aveţi această colaborare şi aţi convins asociaţiile de proprietari să intre în proiectele finanţate de Uniunea Europeană. Nu este simplu şi este meritul dumneavoastră şi al echipei. Este o schemă de finanţare care va continua şi în exerciţiul viitor şi faptul că aveţi o experienţă atât de bună şi atât de multe proiecte în implementare vă va ajuta pe partea de absorbţie a fondurilor şi pe programul viitor 2021-2027.”

Municipiul Galaţi a depus cererea de finanţare pentru realizarea acestui proiect pe 11 iulie 2018  în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 3 - Sprijinirea  tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1 - Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, şi în sectorul locuinţelor, Operaţiunea A – Clădiri rezidenţiale, Apel de proiecte dedicat sprijinirii obiectivelor Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, cu modificările şi completările ulterioare.

Obiectivul general al proiectului constă în sprijinirea îmbunătăţirii eficienţei energetice a clădirilor rezidenţiale din municipiul Galaţi ceea ce va conduce la reducerea consumului de energie contribuind astfel la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Obiectivul specific al proiectului constă în creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe E7 / E8 / C21 / C22, str. Regiment 11 Siret, nr. 27 / 35 / 29 / 31 din municipiul Galaţi, cu efecte favorabile asupra calităţii mediului ambiental şi a sănătăţii locuitorilor, prin scăderea sub 90kWh/m2an a consumului specific de energie pentru încălzire.

Consumul anual de energie se va reduce cu peste 50% la 320 de apartamente

Va creşte eficienţa energetică a unui număr de 320  de apartamente astfel că, prin efectuarea lucrărilor de reabilitare termică, consumul anual total de energie se va reduce cu aproximativ 53,06% iar emisia specifica de CO2 se va reduce cu 55,56%.

Principalele lucrări de intervenţie sunt: anveloparea clădirilor; termoizolarea casei scării cu polistiren extrudat; izolarea planşeului peste subsol; termohidroizolarea terasei; schimbarea tâmplăriei cu profile din PVC culoare albă, cu geamuri termoizolante; schimbarea lămpilor de iluminat existente cu lămpi de iluminat tip LED; refacerea trotuarelor perimetrale.

Procedura de achiziţie aferentă contractului de execuţie de lucrări este în derulare din  30 iulie 2020. Valoarea totală a proiectului este de 8.760.483,12 lei cu TVA, formată din: cheltuieli eligibile: 8.642.574,77 lei cu TVA; cheltuieli neeligibile: 117.908,35 lei cu TVA; asistenţa financiară nerambursabilă: 5.185.544,86 lei cu TVA; contribuţie proprie: 3.574.938,26 lei cu TVA. Perioada de implementare a proiectului este de 17 luni de la semnarea contractului de finanţare, iar durata estimată pentru execuţia lucrărilor este de 12 luni.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările