S-a prezentat la Loteria Română câştigătorul premiului de 4,7 milioane de euro la tragerea Loto 6/49

S-a prezentat la
Loteria Română câştigătorul premiului de 4,7 milioane de euro la tragerea Loto
6/49

Foto: arhivă Adevărul

Andrei Butnariu din Galaţi este norocosul câştigător al marelui premiu, de aproximativ 4,7 milioane de euro, la Loto 6/49. “Cine face ca mine, ca mine să păţească!” – este mesajul pe care cel mai proaspăt milionar în euro l-a transmis tuturor jucătorilor Loteriei Române.

Ştiri pe aceeaşi temă

În cursul zilei de ieri, 14 mai 2019, s-a prezentat la sediul central al Loteriei Române câştigătorul premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 de duminică, 12 mai 2019, în valoare de 22.265.937,00 lei (aproximativ 4,7 milioane de euro). 

Pe lângă premiul de categoria I, posesorul biletului norocos a obţinut şi 18 câştiguri de categoria a ÎI-a, 45 câştiguri de categoria a III-a şi 20 câştiguri de categoria    a IV-a, valoarea totală a câştigului fiind de 22.406.795,79 lei.

Norocosul câştigător se numeşte Andrei Butnariu, este gălăţean şi joacă de peste 20 de ani la jocurile loto organizate de Loteria Română. După cum a declarat, se consideră un om norocos pentru că nu este pentru prima dată când câştigă la Loteria Română. Are în palmares mai multe premii de categoria a II-a la jocul sau preferat, Loto 6/49, la care joacă, în mod constant, aceleaşi numere, în aceeaşi formulă de joc care i-a adus duminică, 12 mai, premiul cel mare.

A aflat că este marele câştigător al premiului de categoria I la Loto 6/49 luni dimineaţă când, conform obiceiului, şi-a verificat biletul. Domnul Butnariu ne-a declarat că va continuă să joace pentru că speră să câştige şi alte premii importante. Cu banii câştigaţi acum la Loto 6/49 îşi doreşte, în primul rând, să-şi ajute copiii şi nepoţii.

“Cine joacă, poate câştigă!”-este ideea după care se ghidează norocosul câştigător de fiecare dată când joacă la loto. Reamintim că la tragerea Loto 6/49, de duminică, 12 mai 2019, s-a câştigat premiul de categoria I, în valoare de 22.265.937,00 lei (aproximativ 4,7 milioane de euro).

Biletul norocos a fost jucat la agenţia 17-010 din Galaţi şi a fost completat la Loto 6/49 cu 3 combinaţii complete de numere, după cum urmează: 9 numere în zona A, câte 8 numere în zona B, respectiv C (în total 140 variante) şi 3 variante la Noroc. Acesta este primul câştig de categoria I obţinut în acest an la Loto 6/49.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: