S-a folosit de facturi şi chitanţe false pentru a fenta statul. Cum a construit un patron din Galaţi o reţea de evaziune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Administratorul se folosea de un apropiat pentru a crea un circuit scriptic fictiv Foto: www.gorjeanul.ro
Administratorul se folosea de un apropiat pentru a crea un circuit scriptic fictiv Foto: www.gorjeanul.ro

Un gălăţean a înregistrat  documente justificative false (facturi fiscale, chitanţe de plată şi ordine de compensare) în contabilitatea firmei sale pentru a scăpa de plata impozitului pe profit şi a deduce ilegal TVA-ul.

Tribunalul Galaţi a încheiat cercetarea judecătorească în cazul lui Geani Argint, administrator al SC Argint 2008 SRL Piscu, judecat pentru o evaziune de peste 600.000 de lei.

Giani Argint a emis acte false pentru cinci societăţi comerciale, în condiţiile în care firmele respective nu au recunoscut ulterior relaţiile comerciale cu acesta, erau societăţi „fantomă”, ori erau controlate de un apropiat al administratorului gălăţean, care le-a folosit pentru a crea un circuit scriptic fictiv.

Giani Argint a înregistrat astfel în contabilitate efectuarea unor cheltuieli fictive, fiind vorba de achiziţia de centrale şi agregate minerale în sumă de 1.703.228 de lei. Bugetul de stat a fost prejudiciat cu 228.705 lei, reprezentând impozitul pe profit, şi alţi 243.777 de lei prin deducerea nelegală a taxei pe valoarea adăugată.

La dosar a fost depusă şi o expertiză fiscală, ce priveşte prejudiciul creat de manevrele acestuia. Alături de Geani Argint urmează să răspundă şi Iosip Necula pentru instigare la evaziune fiscală, procurorii acuzându-l pe acesta din urmă că l-a determinat pe administratorul SC Argint 2008 SRL să înregistreze falsurile în contabilitate.

Finanţele cer acum peste 600.000 de lei cu titlu de prejudiciu cauzat bugetului de stat, dar rămâne de văzut dacă banii vor mai putea fi recuperaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite