Românul care a trăit timp de un deceniu într-o vizuină de vulpe. Dovezile istorice ale unei legende spectaculoase

Românul care a trăit timp de un deceniu într-o vizuină de vulpe. Dovezile istorice ale unei legende spectaculoase

Imagine din filmul Haiducii SURSA FOTO captura video Youtube

Haiducul Găman era cunoscut, pe la jumătatea secolului al XIX-lea, pentru jafurile repetate de pe drumul Galaţi-Bârlad-Iaşi, pe porţiunea împădurită din zona Bălăbăneşti-Bursucani-Băleni. Jefuia în mod constant poştalioanele, iar cu o parte din bani cumpăra tăcerea sătenilor din zonă. Înainte de a fi prins şi atârnat în ştreang, a trăit un deceniu ascuns sub pământ.

În preajma Revoluţiei de la 1848, un periculos haiduc făcea ravagii în partea de sud a Moldovei. Ioniţă Mocanu, zis „Găman” era stăpânul absolut al codrilor dintre Galaţi şi Bârlad, loc unde vămuia toate diligenţele şi carele cu mărfuri ce treceau pe  drumul dintre portul Galaţi şi marile oraşe ale provinciei, mai cu seamă către capitala Iaşi.

Deşi pare doar o altă legendă cu haiduci, povestea lui Găman - extrasă mai ales din corespondenţa, păstrată la Arhivele Statului, dintre pârcălabii de judeţe (în special Covurlui şi Tutova) şi funcţionarii domneşti de la Iaşi -  este una cu totul specială, căci tâlharul a ştiut să fie şi filatrop, dar şi destul de ingenios în a-şi găsi ascunzătorile.

Un orăşean care a luat calea codrului

Chiar dacă şi-a găsit faima în codrii întunecaţi din nordul judeţului Galaţi (în acea vreme erau la limita dintre ţinuturile Covurluiului şi Tutovei), Ioniţă Mocanu era de fapt orăşean la origine.

Era născut (în 1815, conform actelor întocmite la capturarea lui) în familia unui marinar, într-o casă din mahalaua insalubră numită Bădălan, a portului Galaţi. Rămas orfan de tată de la o vârstă fragedă, el a trebuit să se descurce mai mult singur, devenind unul dintre numeroşii hoţi de buzunare din aglomeratul şi multiculturalul  port dunărean.

Tot în portul Galaţi a primit şi porecla de „Găman”, deoarece, cu trecerea anilor, devenise o namilă de om, de aproape doi metri înălţime, care obişnuia să mănânce mari cantităţi de carne. „Se spune că nu-i ajungea o gâscă întreagă la o masă, aşa de mâncău era”, povesteşte profesorul Adrian Popa, unul dintre pasionaţii de legenda haiducului moldovean.

Stampă cu portul Galaţi în vremea tânărului Găman (1853) FOTO Colecţia Bibliotecii VA Urechia

Cum statura nu l-a mai avantajat în meseria de şuţ de buzunare, el a fost nevoit să se reprofileze, aşa că şi-a întocmit o bandă cu care, o vreme, a încercat să dea lovitura la corăbiile ancorate la mal. Cum însă paza acestora era strictă, iar portul forfotea de vardişti şi militari, banda lui Găman a ales să ia calea codrilor, de-a lungul „drumului mare”  ce mergea de la Galaţi la Iaşi.

Tâlharii de la drumul mare

În acele timpuri (cam pe la 1840) „drumul mare” nu era, ca în zilele noastre, o simplă sintagmă. El chiar exista şi lega Galaţiul de Iaşi, pe la Cuca, Băleni, Bârlad, Crasna şi Vaslui.

Sinuosul drum din pământ bătătorit şi, pe mici porţiuni, acoperit cu pietriş de râu, trecea prin o serie de păduri înfricoşătoare şi era expus tâlharilor, în ciuda faptului că de-a lungul lui existau câteva hanuri de poştă (locuri în care poştalioanele schimbau caii şi unde lucrau mai mulţi funcţionari înarmaţi).

Tânărul hoţ de buzunare devenit haiduc, împreună cu o duzină de inşi adunaţi din mahalalele Galaţiului sau din satele din sudul Moldovei, a ales ca sălaş pădurile aflate între Băleni şi Bârlad. Cele mai multe dintre „lovituri” le dădea pe porţiunea dintre Bălăbăneşti şi Crăieşti, care era în acea vreme acoperită cu un codru vast (Cătănaşi-Tâmpa), din care mai există şi în zilele noastre ceva rămăşiţe.

Vreme de circa cinci ani, tâlhăriile bandei lui Găman n-au fost prea băgate în seamă, căci erau de mică anvergură. Îşi aranjaseră un fel de tabără undeva între  Bursucani şi Rădeşti, într-un deşiş de nepătruns pentru oamenii legii, de unde ieşeau fie pentru a mai fura ceva de-ale gurii din satele învecinate, fie a mai tâlhări câte un convoi evreiesc de căruţe cu mărfuri.

„Next level” haiducesc

În anul 1845, însă, lichidarea bandei lui Găman a devenit o prioritate pentru autorităţi. Momentul culminant ar fi fost jefuirea unei diligenţe în care se afla una dintre nepoatele domnitorului moldovean Mihai Sturdza (1834-1849), care se întorcea dintr-o vizită la Viena, după ce călătorise pe Dunăre, până la Galaţi. Domniţa fusese jefuită de toate giuvaiericalele, majordomul ei (care încercase să o apere) fusese omorât, iar una dintre slujnice fusese siluită de faţă cu restul călătorilor.

Poştalion la jumătatea secolului XIX FOTO Stampă din colecţia BVAU Galaţi

„Informaţiile sunt întrucâtva neclare, căci multe vin din legendele haiduceşti, însă corespondenţa oficială confirmă că ar fi existat un incident grav în care ar fi fost implicată o rudă a domnitorului Sturdza, sechestrată o vreme de tâlharii de drumul mare”, spune profesorul Adrian Popa.

Într-o scrisoare adresată cancelariei domneşti de la Iaşi, la scurt timp după eveniment, pârcălabul de Galaţi explica faptul că se impune constituirea unui buget pentru „facerea a doauă potere pentru prinderea, viu ori mort, a tâlhariului cunoscut cu numele lui de Găman”.

Documentul, păstrat la Arhivele Statului, indică faptul că ar fi fost nevoie de două sute de galbeni pentru acţiune, dintre care 25 de galbeni (echivalentul a 20 de boi în acea vreme), „ca făgăduială (N.R.: recompensă) pentru ce-l cari îl va da stăpânirii pe banditul Găman”.

Nu se ştie ce buget s-a alocat până la urmă operaţiunii, însă, în noiembrie 1847, o nouă scrisoare către cancelaria domnească arată că 11 membri ai bandei lui Găman fuseseră prinşi ori ucişi şi că doar capul grupării scăpase, ca prin urechile acului, dar că „este căutare în toate pădurile din Covurlui şi Tutova şi nici în gaură de şarpe de-ar fi, tot nu va scăpa”.

Nu în gaură de şarpe, ci în vizuină de vulpe

Interesant este că de la acest moment şi până la capturarea lui Găman aveau să treacă nu mai puţin de  zece ani. Răstimp în care, deşi căutat cu asiduitate, tâlharul şi-a continuat seria de nelegiuiri. Poterele  pornite pe urma lui raportau că l-au pierdut prin pădure de parcă l-a înghiţi pământul. Aşa şi era.

După ce banda îi fusese distrusă, Găman a socotit că e mai bine să acţioneze singur, aşa că nu şi-a mai luat alţi tovarăşi. În schimb, şi-a schimbat complet relaţia cu sătenii din localităţile învechinate, pe care nu-i mai jefuia, ci le dădea o parte din pradă în schimbul alimentelor. Înţelegerea se pare că a funcţionat de minune, căci Găman a fost imposibil de prins aproape un deceniu.

După cum consemnează documentele Pârcălăbiei Galaţi, păstrate la Arhivele  Statului, „la 20 octombrie 1857 au fost plătit 25 de galbeni lui Mihalache Stan, din Bursucani, pentru datu în mâinile legii a banditului Găman”.

Totuşi, povestea capturării haiducului nu este nici pe departe aşa de simplă cum pare. Chiar dacă poterele îl căutau pe Găman şi în „gaură de şarpe”, nu s-a gândit nimeni să-l caute în gaură de... vulpe. Nici săteanul care a încasat recompensa nu-l căuta propriu-zis pe haiduc, ci era la vânătoare de vulpi, ale căror blăniţe erau foarte apreciate de domniţele din acea vreme.

Numai că, în una din vizuini, în loc de vulpe a dat peste haidamac jegos, cu barba şi părul în dezordine, care în cele din urmă s-a dovedit a fi nimeni altul decât celebrul Găman, ajuns la vîrsta de 42 de ani. Drept urmare, ţăranul s-a ales cu o adevărată avere, iar Găman a fost predat slujitorilor domneşti, care l-au dus la Iaşi. La scurt timp, după un proces sumar,  tâlharul care a terorizat drumeţii dintre Galaţi şi Iaşi vreme de peste două decenii, a fost spânzurat şi îngropat la marginea cimitirului comunal, fără cruce.

Dărâmarea vizuinii în care trăise Găman a fost un mare prilej de mirare, după cum avea să consemneze un raport trimis de pârcălabul de Galaţi către domnie:

„În vizuina jăfuitorului se ajungia printr-un cotlon lung de cinci paşi, larg de un cot şi jumătate, pe care se putea intra numai de-a buşilea. În pământ era o bortă largă de cam şase paşi, boltită ca un beci, căptuşită cu blănuri şi ticsită cu lucruri de mare preţ”.

La aproape un secol şi jumătate distanţă (mai exact în 1982), „modelul” de ascunzătoare al lui Găman avea să redevină în actualitate în aceeaşi zonă, prin intermediul unui sătean din Zărneşti care s-a ascuns sub pământ de miliţieni, aproape cinci ani, după ce pe numele lui fusese emis un mandat de arestare pentru tentativă de omor.

Vă mai recomandăm şi:

Legenda lui Ghidici, singurul haiduc moldovean care a ajuns boier. Stejarul cu icoană din vremea lui încă mai există

Cum a reuşit un tâlhar la drumul mare să-şi facă propria vamă şi să ajungă înalt dregător al ţării. O poveste de altădată care pare inspirată din prezent

Cei mai mari peşti capturaţi în România. Recordul este deţinut de un „monstru“ care cântărea 900 de kilograme

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: