România lucrului prost făcut. Parc industrial de tip „gaură neagră“: cum să toci 4,3 milioane de euro pentru un câmp cu mărăcini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Această tarla cu scaieţi toacă bani de 14 ani ca Parc Industrial FOTO C Crângan
Această tarla cu scaieţi toacă bani de 14 ani ca Parc Industrial FOTO C Crângan

Campania „România lucrului prost făcut“ continuă cu un caz din Galaţi. Investiţia în Parcul Industrial din Galaţi a început în 2003, iar de atunci proiectul a înghiţit o sumă uriaşă din bugetul oraşului. Banii s-au dat la început pentru clădiri şi utilităţi, apoi pentru pază, întreţinere şi salariile şefilor. În 14 ani de funcţionare, nu a fost găsit niciun client şi nu s-a încheiat niciun contract.

Demarate cu surle şi trâmbiţe în luna martie a anul 2003, lucrările la Parcul Industrial din Galaţi erau prezentate ca fiind piatra de temelie pentru un adevărat paradis economic, după modelul investiţiilor similare din alte colţuri ale lumii. Autorităţile locale, care au suţinut investiţia din bugetul oraşului, promiteau, în foarte scurt timp, mii de locuri de muncă, giganţi ai economiei mondiale veniţi să investească aici şi, evident, prosperitate pentru toată comunitatea.

Problema este însă că, pe măsură însă ce obiectivul (amenajat în partea de est a municipiului Galaţi, pe un câmp) înghiţea tot mai mulţi bani de la bugetul local, investitorii refuzau să apară, iar locul promisiunilor măreţe a fost luat,încet-încet, de tot felul de scuze şi explicaţii alambicate.

Între 2003 şi 2017, municipalitatea gălăţeană a pompat în Parcul Industrial (mai exact către societatea Parc Industrial SRL, al cărui unic acţionar este Consiliul local) suma de 4,3 milioane de euro. Bani care au fost tocaţi până la ultimul cent, fără a fi încheiat vreun contract care să aducă măcar cinci bani venit.

Oferi nimic, obţii nimic

La momentul la care citiţi aceste rânduri, Parcul Industrial de la Galaţi este o tarla de 21,5 hectare de teren, plin de bălării. De 4,3 milioane de euro (terenul nu intră în calcul, fiind proprietatea municipiului Galaţi) s-a făcut un gard, vreo 200 de metri de drum, un sediu, o hală de 1.100 de metri pătraţi, instalaţii de apă, canalizare şi electricitate, plus o cabină pentru portar. Şi, evident, s-au plătit lefurile directorului Costică Voicu şi ale membrilor consiliului de administraţie.

Schiţa Parcului Industrial Galaţi FOTO site Primăria Galaţi

Schiţa Parcului Industrial Galaţi FOTO site Primăria Galaţi

Tarifele de concesiune a terenurilor din Parcul Industrial, stabilite de Consiliul Local Galaţi în 2003, nu au atras pe nimeni. Astfel, iniţial pentru un metru pătrat de teren arabil, care, în acea vreme, avea un drum de acces foarte prost, nu avea apă curentă, nici canalizare şi nici energie electrică, se pretindea o taxă de 10 cenţi pe metru pătrat pe lună. La doar câteva zeci de metri distanţă, terenurile private similare se vindeau cu un euro pe metrul pătrat. Astfel, un eventual investitor în parcul industrial trebuie să plătească anual o concesiune mai scumpă decât ar fi cumpărat terenul respectiv.

Cât despre aşa-zisele facilităţi, acestea erau insignifiante, căci constau doar în scutirea de impozit local pentru terenul concesionat, de obţinerea avizelor de funcţionare şi de construire cu celeritate (maxim 15 zile) şi de nişte reduceri de taxe de publicitate la promovarea afacerii. Şi pentru că nu era de ajuns, deşi tariful iniţial s-a dovedit neatractiv, în 2007 Consiliul local a decis să majoreze taxa de consesiune a terenului la 0,5 euro pe metrul pătrat pe lună, în condiţiile în care, în apropiere, terenul similar se videa cu cel mult 2-3 euro pe metrul pătrat.

Maşina de tocat bani publici

Ulterior, pe tarlaua de la marginea Galaţiului s-a construit, din banii contribuabililor,  un sediu administrativ de 1.400 de metri pătraţi, o hală industrială de 1.100 mp, câteva alei betonate, reţele de electricitate, de apă şi de canalizare. Cheltuielile cu amintitele investiţii (exceptând valoarea terenului) au însumat 3,7 milioane de euro, la care se adaugă încă 600.000 de euro sub formă de cheltuieli de funcţionare.

Sediul Parcul Industrial Galaţi FOTO C Crângan

Sediul Parcul Industrial Galaţi FOTO C Crângan

În Consiliul local, la suplimentările de buget, au fost permanent controverse din cauza preţurilor lucrărilor. Bunăoară, cabina de pază de la poartă – în fapt, o amărâtă de cămăruţă de trei pe trei metri - a costat peste 20.000 de euro, ajungând la peste 2.000 de euro pe metrul pătrat, cam triplu pe metru pătrat faţă de construirea unei vile de lux.

Mai bine de o jumătate de milion de euro au costat, în condiţiile unor venituri de zero lei, vreme de 14 ani, cheltuielile salariale pentru directorul Costică Voicu şi cei cinci membri ai consiliului de administraţie, plus plimbări prin străinătate, pentru „documentare şi schimb de experienţă“. În anul 2016, potrivit documentelor contabile, directorul Costică Voicu a băgat în buzunar, doar pentru că s-a dus la serviciu pentru a nu face nimic, 66.000 de lei, iar membrii consiliului de administraţie au luat şi ei, în total, 25.000 de lei. Diverşi colaboratori ai parcului au mai încasat şi ei aproape 200.000 de lei, iar veniturile au fost de zero lei.

Costică Voicu (stânga)  directorul Parcului Industrial Galaţi FOTO site-ul Parcului

Costică Voicu (stânga)  directorul Parcului Industrial Galaţi FOTO site-ul Parcului

Nici măcar site-ul Parcului nu „se simte“ foarte bine, după ce, de mai multe luni încoace, a fost virusat de hackeri şi afişează (după cum puteţi vedea din capturile de mai jos) în câteva secţiuni, printre detaliile ofertei către doritori, reclame la Viagra şi alte produse similare.

Site-ul Parcului Industrial inutil gazduieşte reclame la Viagra plantate de hacheri FOTO C C
Site-ul Parcului Industrial inutil gazduieşte reclame la Viagra plantate de hackeri FOTO C.C.

Site-ul Parcului Industrial inutil gazduieşte reclame la Viagra plantate de hackeri FOTO C.C.

Gata cu comedia!

Primarul Ionuţ Pucheanu (PSD), ales din 2016 la cârma Galaţiului, a decis, în sfârşit, după ce, timp de 13 ani, primarii Dumitru Nicolae (PSD) şi Marius Stan (USL, UNPR) au aruncat cu banii în obiectivul muribund, să închidă şandramaua. La propunerea edilului, Consiliul local Galaţi a decis, pe 26 ianuarie 2017, să lase Parcul Industrial fără 77% din terenul proprietate publică pe care i-l dăduse în urmă cu 14 ani, urmând să-l concesioneze unui investitor strategic al cărui nume este ţinut deocamdată secret.

„Avem un acord de confidenţialitate pe care l-am semnat ca reprezentant al Primăriei, nu am de gând să plătesc doar pentru că unii dintre dumneavoastră sunt curioşi. Cert este că vom face un pas important pentru a scăpa de gaura neagră numită parcul industrial“, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu.

Chiar dacă preluarea a 16,8 ha din cele 21,8 ha de teren din administrarea Parcului Industrial Galaţi şi transferul acestuia către Zona Liberă a fost considerată de marea majoritate a aleşilor ca fiind o măsură bună, au apărut obiecţii serioase după ce s-a constatat că din hotărârea propusă de primar lipsesc câteva elemente fundamentale: nu se ştie cine este investitorul strategic, ce activitatea va desfăşura acolo, câte locuri de muncă vor fi create şi, în general, cum foloseşte oraşului anunţata investiţie.

Totuşi, tranzacţia s-a aprobat, mai ales după ce edilul a explicat că investitorul este unul foarte puternic la nivel mondial şi că a dorit să beneficieze de facilităţile de tipul Zonei Libere, însă cum aceasta nu avea o suprafaţă liberă suficientă s-a preferat varianta tranferului de teren de la Parc.

Chiar dacă Parcului Industrial Galaţi îi mai rămân în administrare , în continuare, circa 50.000 de metri pătraţi de teren, viitorul lui pare sumbru. Prin amintitul transfer se pierde definitiv ieşirea la Dunăre şi la infrastructura portuară, lucru care-i scade şi mai mult atractivitatea faţă de eventualii investitori.

Iar lucrurile nu se vor opri. „Primarul municipiului Galaţi ia în calcul mai multe variante pentru valorificarea investiţiilor din Parcul Industrial. Concesionarea către un investitor strategic a trei sferturi din terenul administrat este doar începutul unui proces care va duce în final la rentabilizare“, ne-a informat biroul de presă al Primăriei Galaţi.

Cât despre recuperarea banilor irosiţi şi tragerea la răspundere a vinovaţilor, deocamdată nu s-a ntâmplat nimic, însă este posibil să apară surprize majore după publicarea raportului Curţii de Conturi pe anul 2016, care conţine, din ce ne-a mărturisit chiar conducerea Primăriei Galaţi, un capitol consistent despre păgubosul Parc Industrial.


Vă mai recomandăm şi:

Cum a primit scutiri de impozite o firmă  la care e acţionar ministrul de Finanţe: decizie administrativă „cu dedicaţie“

Detaliile jenante ale unui proiect ratat: 7,1 milioane de euro, „tocate“ pentru a încropi circa 30% dintr-o şosea de numai 7 kilometri lungime

FOTO Satul cu cel mai scump teren agricol din România. „La noi nu există săraci. Toată lumea munceşte!“

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite