România lucrului prost făcut. Aberaţii pe bani publici: o uliţă are două reţele de apă, alta n-are deloc. Primarul a luat 6 tone de motorină, dar n-avea maşină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe multe uliţe din Barcea s-a tras apă până la porţile oamenilor Foto: Costel Crângan
Pe multe uliţe din Barcea s-a tras apă până la porţile oamenilor Foto: Costel Crângan

Vă prezentăm comuna gălăţeană Barcea. Aici, în perioada primarului Relu Popescu, s-au întâmplat cele mai mari aberaţii edilitare, multe la număr, şi al căror drum a dus pe la procuratură.

Continuăm astăzi campania „România lucrului prost făcut“ cu prezentarea mai multor proiecte edilitare puse în practică în comuna gălăţeană Barcea. Localitatea este situată în partea central-vestică a judeţului Galaţi, pe valea râului Bârlad, în zona de confluenţă a acestuia cu afluentul Corăzel, la o distanţă de 10 kilometri de Tecuci şi 70 de kilometri de Galaţi. Totul s-a întâmplat sub oblăduirea fostului primar Relu Popescu, care a decedat între timp, iar sătenii trag ponoasele şi astăzi. 

Edilul nu s-a obosit să verifice  personalul din subordine, a aprobat investiţii, deşi nu respectau legislaţia în vigoare, şi a atribuit contracte de achiziţii publice, pe care le-a decontat din bani publici, deşi lucrările nu fuseseră executate. În plus, nu a luat niciun fel de măsură pentru tragerea la răspundere a antreprenorilor care s-au ocupat de executarea lucrărilor. Fostul edil a aprobat şi referate, deşi nu erau documente justificative şi nu aveau la bază acte financiar-contabile, dar mai ales nu reflectau realitatea, semnând mai multe ordine de plată fără bază legală, a căror valoare a fost estimată de inspectorii financiari au Curţii de Conturi şi procurori la 200.000 de lei. 

Fostul primar a reuşit să aducă administraţia locală în situaţia de a nu mai putea beneficia de proiecte de modernizare pentru care se obţinuseră surse de finanţare, cum ar fi alimentarea cu apă sau crearea unei reţele de canalizare. Asta după ce a avizat şi aprobat la plată lucrări prin care, pe unele uliţe din comună, s-au realizat reţele paralele de distribuţie a apei, în timp ce pe altele nu există deloc. Nimeni nu a catadicsit atunci să verifice ce a făcut firma care câştigase lucrarea, dar banii s-au plătit.

Ce spun procurorii

Inspectorii Curţii de Conturi au constatat absurdităţile şi neglijenţa fostului primar, dar şi a angajaţilor primăriei Barcea, iar mai apoi a fost sesizat Parchetul. „Fostul primar, contabila-şefă şi consilierul fostului primar nu au recunoscut faptele sau au dat vina unii pe alţii. Singurul care a recunoscut a fost dirigintele de şantier“, a declarat Ionel Gâlcă, fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi. 


Fostul primar Relu Popescu Foto: Costel Crângan

Barcea 1

Relu Popescu a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi instigare la fals intelectual, alături de contabila-şefă a instituţiei, Carmen Jâtcă, consilierul primarului pe probleme de achiziţii publice, Silviu Vrânceanu, şi dirigintele de şantier Octavian Cărare. Fostul edil a murit la câteva luni după ce fusese pus sub acuzare. Contabila şefă şi consilierul primarului au fost condamnaţi iniţial de Judecătoria Galaţi la câte 2 ani de închisoare cu executare şi obligaţi să restituie 293.000 de lei în contul prejudiciului creat primăriei Barcea.

Surpriza a venit la Curtea de Apel Galaţi, care a decis pe 22 septembrie 2016 să îi achite pe Carmen Jâtcă şi Silviu Vrânceanu de acuzaţiile aduse de procurori. Primăria Barcea mai poate doar să spere la recuperarea prejudiciului în urma unui proces civil. „S-a pronunţat achitarea, dar este cu recuperarea prejudiciului. Noi am deschis deja un proces civil împotriva moştenitorilor fostului primar şi a celorlalte persoane inculpate în dosarul penal şi am cerut recuperarea banilor“, a explicat George Borşan, consilierul juridic al Primăriei Barcea.

A vrut motorină, dar n-avea maşină

Seria absurdităţilor comise în perioada mandatului fostului primar Relu Popescu nu se opreşte la cele amintite anterior. Inspectorii Curţii de Conturi au descoperit că a cumpărat de la o firmă de distribuţie a produselor petroliere, în mai multe tranşe, cantitatea de 6,1 tone de motorină, pe care apoi a şi dat-o în consum, deşi instituţia nu avea la acea dată nicio maşină în dotare. Totul s-a făcut fără ca măcar să se întocmească deconturi de deplasare sau alte acte.

Povestea nu se opreşte însă aici, pentru că inspectorii financiari au aflat, în urma verificărilor, că Relu Popescu a prejudiciat bugetul comunei Barcea cu încă 50.000 de lei prin manipularea unei licitaţii. Edilul a „spart“ contractul pentru proiectarea reţelei de canalizare din comună în patru  contracte mai mici, iar fiecare dintre acestea au fost încredinţate aceleaşi firme, în aceeaşi zi, de către aceeaşi comisie.  


Mulţi săteni din Barcea folosesc apa din fântâni pentru nevoile zilnice Foto: Valentin Trufaşu

Barcea 9

„Contractele au fost încheiate în aceeaşi zi în care s-a emis H.C.L. nr. 29/31.10.2008, prin care, pentru realizarea acestui proiect, s-a alocat suma de 50.000 lei, iar cu toate că entitatea a achitat integral tariful contractelor, serviciile contractate au fost prestate defectuos sau nu au fost prestate integral. Prin contract, prestatorul se obligă să predea clientului proiectul elaborat, pe suport hârtie sau în format electronic, până la data termenului limită de depunere a proiectului, proiect care nu a fost întocmit şi predat entităţii. Ca urmare a celor arătate mai sus, în momentul în care sesiunea de depunere a proiectelor pentru finanţare prin Măsura 3.2.2. s-a închis, entitatea nu avea proiect depus“, au concluzionat inspectorii Curţii de Conturi. Până la urmă, documentaţia a fost făcută, dar pe alţi bani publici, în 2014, când s-a demarat finalmente proiectul de realizare a canalizării la Barcea, investiţia fiind finalizată în 2015.


Coşmarul sătenilor din localitate este departe însă de a se fi încheiat. În momentul de faţă, pe multe străzi din comună s-a tras apă, însă branşamentul nu s-a făcut până în curţile oamenilor, aşa cum stipula contractul încheiat cu Primăria, ci s-a oprit pe uliţă. „Aşa băşcălie eu nu am mai văzut. Uitaţi-vă şi dumneavoastră. Au tras ţeava pe uliţă, iar noi trebuie acum să facem cerere să ne branşăm la apă. Asta înseamnă sute de lei. Eu nu am banii ăştia şi nici vecinii mei nu au. Avem apă tot de la fântână. Să trăiască cine a făcut prostia asta“, a declarat un sătean, Marian Dobrilă (63 de ani). O bătrânică trage concluzia: „Noi suntem prea mici, maică. Dacă nu s-a făcut până acum, nu se mai face. Eu nu mai apuc să văd apă în casă“.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite