Revoltă a taximetriştilor gălăţeni împotriva operatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 40 de proprietari de taxiuri au protestat pe esplanada din faţa stadionului "Dunărea" faţă de intenţia operatorilor de a reduce tarifele de la 1,69 de lei pe kilometru la 1,40 de lei.

Din discuţiile cu taximetriştii am aflat că operatorii "GT" şi "Samatax" vor reduce tarifele de la 1,69 de lei pe kilometru la aproximativ 1,40 de lei.

Dacă acest lucru se va întâmpla, proprietarii de taxiuri susţin că vor renunţa la taximetrie pentru că nu mai reuşesc să facă faţă cheltuielilor.

Tarifele practicate de taximetriştii gălăţeni sunt cele mai mici din România.

Şoferii de taxi au acuzat şi operatorul de taxi "As" de concurenţă neloială ca urmare a tarifului de 1,39 lei pe kilometru pe care îl practică în momentul de faţă.

Camera Taximetriştilor din Galaţi nu poate media conflictul.

"Noi nu putem interveni. Sunt societăţi private şi fiecare îşi reglementează tarifele. Tot ce vă pot spune este că nu cred că un tarif de 1,39 de lei pe kilometru îţi acoperă cheltuielile. Firma mea de taximetrie practică un tarif de 1,69 de lei pe kilometru şi abia ne descurcăm", ne-a declarat Silviu Cârlan , preşedintele Camerei Taximetriştilor din Galaţi.

Protestul taximetriştilor s-a încheiat în urmă cu câteva minute.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite