Repatrierea infractorilor: cum îşi reduc drastic pedepsele primite prin Europa tâlharii, criminalii şi violatorii români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de conaţionali condamnaţi la ani grei de închisoare în vestul Europei pentru fapte comise cu violenţă se întorc în România unde beneficiază de reduceri substanţiale ale pedepselor în baza Codului Penal mult mai blând.

Mii de infractori români, condamnaţi la grei ani de închisoare în ţări europene, pentru infracţiuni grave precum crima, violul sau jaful armat, obţin beneficii surprinzătoare speculând abil lacunele justiţiei din ţara noastră.

Teoretic, legislaţia românească este armonizată cu cea din Uniunea Europeană, însă în realitate lucrurile stau cu totul diferit, după cum ne explică specialiştii în drept.

„Spre exemplu, la noi, conform articolului 218 din Noul Cod Penal, violul se pedepseşte  cu închisoare de la 3 la 10 ani. Deci un violator poate să iasă din închisoare după mai puţin de doi ani, iar dacă prinde şi ceva recurs compensatoriu scapă şi mai repede. În Marea Britanie, însă, aceeaşi faptă se pedepseşte cu până la 18 ani de puşcărie, iar condiţiile de eliberare condiţionată sunt mult mai drastice. Practic, seamănă mult cu un arest la domiciliu”, spune avocatul Mihnea Gheorghe.

Această diferenţă de abordare a faptelor penale a determinat în ultimii ani un adevărat exod al infractorilor români condamnaţi de instanţele din Europa de Vest. Cei mai mulţi dintre aceştia au de executat pedepse mari, de peste 10 20 de ani de detenţie, ca urmare a săvârşirii unor fapte deosebit de grave, cu violenţă. Însă cum Codul Penal românesc este mai blând cu violatorii, criminalii şi tâlharii, iar prevederile privind eliberarea înainte de termen au accente lejere, puşcăriile româneşti, mizere, sunt preferate de către infractori în locul celor occidentale, moderne.

Cum a apărut măsura

Procedura de recunoaştere a hotărârilor penale străine nu este una nouă în România. Este reglementată prin Legea nr. 302/2004 şi e o consecinţă a aplicării legislaţiei internaţionale. Aplicarea ei a fost însă cumva limitată o vreme de faptul că aducerea în ţară a românilor condamnaţi în străinătate a fost, până acum opt ani, destul de complicată. După câte ne-a explicat un magistrat de la Curtea de Apel Galaţi, sub rezerva anonimatului, practic, fiecare caz era analizat individual de o comisie formată din reprezentanţii sistemului de justiţie din cele două ţări implicate, care stabileau dacă extrădarea este sau nu necesară.

În 2011, însă, Comisia Europeană a adoptat un regulament unic, care stabileşte că persoanele condamnate au dreptul să ceară să-şi execute pedeapsa într-o închisoare din ţara de origine. Argumentul suprem care a stat la baza deciziei a fost Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, ratificată de România în 1994.

Însă noua legislaţie a deschis o adevărată cutie a Pandorei şi a generat un mecanism prin care sunt modificate, uneori radical, hotărârile de condamnare definitive şi irevocabile pronunţate de magistraţi. De ea s-au folosit în 2012 (primul an în care s-a aplicat măsura), conform statisticilor oficiale, 11.500 de români. Apoi numărul lor a scăzut, media anuală fiind acum în jurul a 2.500-3.000.

Cum funcţionează

Primul pas este cererea de transfer formulată chiar de către condamnat. El trebuie să dovedească doar câteva chestiune elementare, cum ar fi că a fost condamnat definitiv şi că este cetăţeanul ţării în care vrea să fie mutat. Rata de aprobare este foarte mare, de peste 90%, iar transferul este făcut periodic, în baza acordurilor semnate între cele două ţări. Lunar, peste 200 de condamnaţi români ajung în ţară, iar câteva zeci de inculpaţi şi de suspecţi fac drumul în sens invers, pe baza mandatelor de arestare internaţionale.

Odată ajunşi în ţară, condamnaţii cer recunoaşterea hotărârii penale din străinătate. În esenţă este o formalitate, dat fiind că judecătorii trebuie să ia act că documentul există. De regulă, se soluţionează în câteva luni. Maximum şase. Apoi, condamnaţii cer aplicarea prevederilor legale româneşti pentru decizia penală recunoscută. Aşa se ajunge, după alte 6-12 luni, la scurtarea pedepselor în circa 80% dintre cazuri, reducerea fiind şi de jumătate, prin cumularea mai multor factori.

„Se adaugă zilele stabilite prin celebrul recurs compensatoriu, dar şi eventuale alte avantaje, cum ar fi cele pentru că au ieşit la muncă sau pentru că au participat la alte activităţi de reeducare. În Anglia nu există aşa ceva, la ei pedeapsa în sine este măsura de reeducare, nu sunt avantaje complementare”, ne-a mai explicat avocatul.

Diferenţe uriaşe între pedepse

Un caz care relevă foarte bine mecanismul este cel al suceveanului Tudor Tofoi, care în 2015 a fost condamnat pentru violarea unei femei în Anglia. A primit 15 ani de închisoare, cu posibilitatea eliberării condiţionate după ispăşirea a 10 ani de detenţie. Repatriat la cerere în 2018, el a obţinut automat reducerea pedepsei la numai 12 ani (durata maximă prevăzută pentru violul calificat). Anul acesta va avea dreptul să ceară eliberarea condiţionată, deşi dacă ar fi rămas în Marea Britanie ar fi trebui să mai aştepte încă cinci ani pentru a putea face un astfel de demers.

Şi mai bizară este diferenţa de pedeapsă în cazul gălăţeanului Ion Stănescu. Condamnat la 22 de ani în Spania, în 2014, pentru jaf armat (omul făcea parte dintr-o bandă care a terorizat zona oraşului Sevilla, fiind cei care au „patentat” folosirea unui utilaj greu pentru a demola o clădire şi a pleca de acolo cu tot cu seif), a fost adus în 2016 în ţară, iar detenţia lui a luat o cu totul altă turnură.

A obţinut rapid recunoaşterea hotărârii judecătorilor din Spania, apoi a cerut aplicarea legislaţiei noastre. Magistraţii de la Galaţi nu au putut decât să contate că infracţiunea de „jaf armat” nu există la noi, echivalentul ei fiind cea de „tâlhărie calificată”. Fapta se pedepseşte cu maximum 10 ani, iar prin aplicarea măsurii recursului compensatoriu, în toamna lui 2019 Ion Stănescu a fost eliberat condiţionat. A făcut doar patru ani şi jumătate din pedeapsa de 22 de ani.

Un caz celebru este cel al clujeanului Cristian Sabou, autorul unei crime cumplite: i-a zdrobit capul cu un ciocan unei artiste britanice. Prins în 2019, la şapte ani de la comiterea crimei, el a primit de la magistraţii britanici închisoare pe viaţă, cu posibilitatea eliberării condiţionate după 22 de ani. A fost extrădat în Marea Britanie anul trecut, însă ar putea reveni în ţară în acest an, iar după ce va parcurge etapele mecanismului menţionat mai înainte, va fi eliberat în maximum 10 ani.

Interesant este că există şi o categorie de infractori români care nu-şi doresc nici în ruptul capului să-şi ispăşească pedepsele în România. Este vorba de cei care au fost condamnaţi pentru infracţiuni mărunte (furt, distrugere, înşelăciune), situaţie în care în România pedepsele sunt substanţial mai mari decât în statele vestice.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite