Reconstituire istorică de excepţie, duminică, la Galaţi: „La pas prin Grădina Publică în Galaţii de altădată”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentul este cu acces liber şi este organizat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi. Potrivit organizatorilor, publicul poate asista la „o lecţie de istorie vie”, dar şi la o serie de reprezentanţii artistice multiculturale ale unor ansambluri celebre ale minorităţilor ce trăiesc pe teritoriul României.

Duminică, 17 iunie 2018, cu începere de la ora 15,30, Grădina Publică din Galaţi va fi scena cele de-a patra ediţii a excepţionalei reconstituiri istorice „La pas prin Grădina Publică în Galaţii de altădată”.

Ca în fiecare an, evenimentul este organizat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi (cu sprijinul Primărie şi al asociaţiei „Tinerii şi viitorul”), iar publicul – care acces liber – poate admira ţinute de epocă, uniforme şi tradiţii multiculturale româneşti (dar mai cu seamă de la Dunărea de Jos).

Evident, publicul este invitat ca, în măsura în care are posibilitatea, să poarte haine care amintesc de anul 1918 – Anul Marii Uniri – având în vedere că manifestarea este închinată Centenarului.

„Vor fi evocate momente care s-au petrecut în 1918 şi au marcat istoria oraşului Galaţi şi istoria naţionala. Pentru momentele artistice au fost invitate noi ansambluri artistice, evenimentul încheindu-se cu un recital de muzica aromanească în interpretarea lui Stelu Enache”, a precizat conf.univ.dr. habil. Cătălin Negoiţă, managerul Direcţiei pentru Cultură.

Deloc lipsit de importanţă este că nu vor lipsi din peisaj produse de acum un secol, cu ar fi braga, halviţa, covrigii şi, evident, celebra bere Ploll de Galaţi, produsă acum în serie limitată, special pentru acest eveniment.

Programul complet al evenimentului

Ora 14,30 – Concert de muzică de promenadă susţinut de Fanfara „Valurile Dunării” a Centrului Cultura „Dunărea de Jos” din Galaţi.

Ora 16,00 – Deschiderea oficială a evenimentului.

Ora 16,10 – Reconstituire istorică cu participarea asociaţiilor „Tradiţia militară” şi „Detsches FreiKorps”. Evenimentul include prezentare de uniforme militare vechi, demonstraţii de mânuire de arme şi altele.

Ora 17,20 – Concert „Polifonic Cvartet”. Grupul este alcătuit din patru muzicieni profesionişti (Ioan Badea, Eduard Ciobotaru, Nicoleta Lungu şi Gianin Ciobotaru), instrumentişti la Teatrului Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” din Galaţi.

Ora 17,40 – Reprezentaţie a Academiei de dans „Fantezia” din Galaţi.

Ora 17,50 – Spectacol extraordinar al ansamblului tătăresc „Karasu”, din Medgidia. Acest ansamblu, înfiinţat în 1990, a devenit un reper al muzicii şi dansului tătarilor (are în repertoriu peste 30 de bijuterii culturale tradiţionale), beneficiind inclusiv de coregrafi veniţi din Crimeea şi din Turcia.

Ora 18,15 – Spectacol al ansamblului „Vanghilizmo”, al comunităţii aromâne din Mihail Kogălniceanu, Constanţa. Ansamblul este considerat ca fiind „de top” în zona muzicii şi dansului armâneşti.

Ora 18,40 – Concert Bucureşti Klezmer Band. Formaţia de klezmer a Comunităţii Evreilor Bucureşti este condusă de dirijorul Bogdan Lifşin şi se află sub reprezentarea directă a lui Silvian Horn — coordonatorul programelor artistice şi culturale ale Comunităţii. Alături de Bogdan Lifşin (pian şi acordeon), trupa îi aduce în faţa publicului pe Rodica Doija (vioară), Sergiu Marin (violoncel şi chitară bas), Sorin Dobrotă (clarinet), Cristian Dragomir (percuţie), Carmen Ioviţu (vocal), Arabela Neazi (vocal) şi Geni Brenda (vocal), artişti profesionişti din medii variate, care pot combina cu uşurinţă educaţia clasică şi muzica tradiţional folclorică, jazz-ul şi improvizaţia.

Ora 19,20 – Reprezentaţie a ansamblului artistic „Olympos”. Binecunoscutul ansamblu (are o largă recunoaştere naţională şi internaţională, fiind inclusiv membru al Comitetului Internaţional de Dans) este reprezentantul Comunităţii Elene din Galaţi.

Ora 19,45 – Spectacol oferit de ansamblul folcloric „Doina Covurluiului” al Centrului Cultural „Dunărea de jos” din Galaţi.

Ora 21,10 – Concert extraordinar Stelu Enache&Band. Artistul în vârstă de 51 de ani (pe care-i va împlini pe 12 iulie) este considerat cea mai reprezentativă voce a muzicii aromâne din România. Pe numele lui adevărat Stere Enache, muzicianul provine dintr-o familie de aromâni (vlahi), din Balcani. Tatăl artistului este de origine aromână, născut la Salonic, Grecia. Mama artistului este născută in Bulgaria. Stelu Enache este cel mai mic dintre copii născuţi în această familie, fiind şi singurul băiat.

La începutul anilor 2000, artistul a intrat în familia selectă a muzicienilor de înaltă ţinută . În tot acest timp, colaborările sale cu artişti români de talie internaţionala au confirmat personalitatea unică.

A lansat până acum, împreuna cu Ovidiu Lipan Ţăndărică, albumele ”Bachiţa” (2004) şi ”Iskender” (2007), două discuri unitare pe piaţa muzicală autohtonă. Un nume de referinţă, Gheorghe Zamfir, este cel împreună cu care Stelu Enache a colaborat pentru albumul ”Iskender” (2007). In 2007 este invitat special în spectacolul-eveniment de la Teatrul Naţional Bucureşti, Aniverare 45 - PHOENIX.

De-a lungul anilor a susţinut diferite show-uri în ţara şi în străinătate, alături de Ovidiu Lipan Ţăndarică, Rona Hartner, Grupul Balkano şi Fanfara 10 prajini.În 2017, artistul lansează pe scena muzicală un proiect solo împreună cu trupa sa, din care fac parte Ştefan Crăciun (chitară), Adrian Stavian (pian), Vasi Ignat (acordeon), Narcis Chiamil (tobe şi percuţie) şi Andrei Răilean (contrabas).
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite