Răscoală pe „drumul hoţilor”. De frica traficanţilor, Primăria a închis accesul, dar i-a lăsat „în aer” pe locuitorii din zonă: „N-avem bani de elicoptere!”

Răscoală pe „drumul hoţilor”. De frica traficanţilor, Primăria a închis accesul, dar i-a lăsat „în aer” pe locuitorii din zonă: „N-avem bani de elicoptere!”

Oamenii cer primăriei din Galaţi să redeschidă drumul de acces închis FOTO Silviu Petrea

Drumul care leagă strada Macului (centura de la Brateş) cu proprietăţile situate de-a lungul căii ferate ce merge spre zona industrială de est (şi apoi către frontiera cu Moldova) a fost închis de Primărie la solicitarea SNCFR. Explicaţia: nu figurează pe hartă şi este folosit de contrabandişti şi de cei care jefuiesc trenurile de marfă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Situaţie absurdă la Galaţi, unde mai mulţi locuitori dintr-o zonă de periferie aflată între zona Bădălan şi lacul Brateş s-a pomenit că nu mai au cum ajunge cu maşinile la proprietăţi deoarece drumul de acces a fost închis cu un şanţ.

Printre cei afectaţi de măsură se află circa 30 de proprietari de terenuri (pe care au amenajate mici ferme de legume, dar şi spaţii de depozitare şi chiar de locuit), precum şi un adăpost privat pentru câini fără stăpân (amenajat cu forme legale de asociaţia „Help Lăbuş!”), unde se află peste 1.200 de animale.

Primăria Galaţi, care a dispus închiderea căii de acces, a justificat măsura prin faptul că drumul nu figurează pe nicio hartă, fiind amenajat ad-hoc, dar şi prin aceea că a primit o solicitarea în scris de la SNCFR, care atrage atenţia că existenţa drumului pune în pericol infrastructura feroviară (traversează linia Galaţi-Bârlad pe o rampă de pământ ce poate provoca deraierea trenurilor) şi siguranţa mărfurilor din vagoanele aflate în triajul din zonă gării Larga.

Mai exact, pe amintita cale de acces (denumită de megieşi „drumul hoţilor”) pătrund deseori bande de hoţi care se ocupă atât cu furtul de fier din zona feroviară (ocazie cu care sunt distruse instalaţii importante), cât şi cu furtul de mărfuri din vagoane. Nu departe există un triaj de mari dimensiuni, unde aşteaptă vagoanele cărora le sunt schimbate boghiurile din sistemul european în cel rusesc (lat) pentru a putea duse marfa în ţările din spaţiul ex-sovietic. 

De asemenea, drumul este folosit şi de contrabandişti, care preiau din vagoanele venite dinspre est (Moldova, Ucraina, Rusia) marfa de contrabandă dosită în vagoanele cu minereu ori cărbune (cu destinaţia combinatul siderurgic Galaţi). Necazurile cu bandele de hoţi au fost confirmate şi de Poliţia Transporturi, care a susţinut solicitarea SNCFR de închidere a drumului clandestin.

Porţiunea din drum care a fost închisă în zona centurii de est a Galaţiului FOTO Google Earth

Problema este că dincolo de aspectul preventiv menţionat, calea de acces este folosită şi de circa 30 de proprietari din zonă, care nu mai pot ajunge la terenurile lor (unde au mici afaceri şi acareturi) decât pe jos, ceea ce este dificil dacă ţinem cont că până la unele sunt de parcurs trei-patru kilometri. De asemenea, este afectată şi activitatea adăpostului de câini fără stăpân al asociaţiei „Help Lăbuş!”, unde sunt îngrijite circa 1.200 de animale.

„La momentul actual sunt în regulă, sunt cu taxele la zi şi nu pot intra la proprietea mea. Ca să nu mai vorbesc de faptul că avem peste 1.200 de animale care depind de accesul nostru zilnic. În această săptămână, avem maratonul de sterilizări, deci ceea ce se intamplă la noi la adăpost este în avantajul municipiului Galaţi deoarece încercăm să reducem numărul animalelor fără stăpân pe stradă. Nu putem să ne facem treaba aşa”, a declarat Corina Grigore, preşedinta organizaţiei Help Lăbuş.

Autorităţi au invocat faptul că accesul la proprietăţi s-ar putea face prin partea de est (undeva din zona podului de la ieşire spre frontieră (Calea Prutului), pe ruta de acces către amenajările piscicole ale Institutului de Cercetare Piscicolă din Galaţi, care ar fi chiar parţial asfaltată.

Argumentul pare în regulă, însă folosirea amintitei rute înseamnă un ocol de 12-15 kilometri, cronofag şi costisitor. În plus, doar circa un kilometru are asfalt, în rest fiind un drum de pământ, mlăştinos pe anumite porţiuni, pe care se poate intra doar cu tractorul.

Proprietarii terenurilor au formulat o plângere la primărie, cerând redeschiderea vechii căi de acces (drumul ar fi fost făcut prin 1960) deoarece proprietăţile lor se află în intravilanul Galaţiului, deci au dreptul la acces la infrastructură urbană. „Nu avem bani să ne cumpărăm elicoptere”, a glumit unul dintre proprietari.

În schimb, Primăria spune că măsura închiderii accesului este corectă, deoarece drumul este ilegal, iar proprietarii din zonă nu au autorizaţii de construcţie.

„Din punctul nostru de vedere cât timp nu există lucrări sau construcţii edificate cu acte în regulă, cu autorizaţie, proprietarii nu au putut face dovada nici măcar a proprietăţii terenului pe care şi-au edificat aceste terenuri, din punctul meu de vedere nu este o prolemă de care primăria să fie răspunzătoare. Drumul de acces este ilegal făcut de nişte cetăţeni doar pentru a-şi deservi propriile nevoi, nu plătesc absolut nimic, se poate verifica”, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu.

Proprietarii terenurilor au ameninţat că, dacă municipalitatea nu rezolvă urgent problema accesului, vor organiza proteste publice, vor bloca drumul de centură şi, nu în ultimul rând, se vor adresa Justiţiei.

citeste totul despre: