Proiectul curajos prin care preoţii ortodocşi îşi asumă misiunea de reintegrare a celor eliberaţi din puşcării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deţinuţii vor primi o şansă după eliberare FOTO ADJ
Deţinuţii vor primi o şansă după eliberare FOTO ADJ

Foştii deţinuţi vor beneficia, dacă vor dori, de consiliere psihologică şi pentru reintegrare în societate, dar şi de sprijin material, prin centrele sociale parohiale, sub formă de hrană, de îmbrăcăminte şi, dacă va fi cazul, de cazare temporară.

Parte a proiectului TABOR (Tradiţie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română), strategia de reintegrare socială a deţinuţilor eliberaţi este rodul unui parteneriat între Patriarhia Română şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi are ca scop creşterea şanselor de incluziune socială a persoanelor aflate în detenţie.

Deocamdată, a fost aprobată implementarea acestui proiect în trei penitenciare din ţară, respectiv Penitenciarul Galaţi, Penitenciarul Ploieşti şi Penitenciarul Baia Mare, însă se ia în calcul extinderea şi la alte unităţi de detenţie, ţinând cont de faptul că, în prezent, peste 20.000 de persoane execută pedepse privative de libertate în sistemul penitenciar românesc.

La începutul lunii august a avut loc o primă dezbatere legată de modul concret în care se va implementa proiectul. Din cauza pandemiei, întâlnirea s-a desfăşurat prin intermediul unei platforme de comunicare on-line şi a reunit virtual reprezentanţi ai Sectorului Social-filantropic al Patriarhiei Române, angajaţi ai Direcţiei de Reintegrare Socială din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, preoţi capelani, asistenţi sociali şi psihologi.

S-a hotărât ca la prima şedinţă din cadrul Programului de eliberare, preoţii capelani de la cele trei penitenciare să prezinte proiectul deţinuţilor eligibili în vederea acceptării lui, pentru ca ulterior aceştia să poată beneficia în parohia de unde provin de sprijin moral şi asistenţă socială prin serviciile sociale bisericeşti.

„Obiectivul general al proiectului îl reprezintă facilitarea incluziunii sociale a persoanelor private de libertate, în vederea dezvoltării competenţelor profesionale, abilităţilor prosociale, prin acţiuni de diminuare a marginalizării sociale şi de sprijinire la întoarcerea în mediul de provenienţă”, a precizat Arhiepiscopia Dunării de Jos, instituţie care are un rol esenţial în programul-pilot demarat.

Practic, fiecare deţinut în prag de eliberare, care va opta pentru a primi ajutorul Bisericii, va fi „luat în grijă” de o parohie. El va fi consiliat şi înainte de eliberare, dar va fi ajutat mai ales după ce îşi va redobândi libertatea.

Conform proiectului, foştii deţinuţi vor fi ajutaţi să-şi găsească de lucru, astfel încât să-şi poată asigura traiul, vor avea parte de consiliere psihologică, însă nu va lipsi nici ajutorul direct, material, constând în asigurarea de hrană şi de îmbrăcăminte, cel puţin până se vor pune pe picioare. Acolo unde va fi cazul, foştii deţinuţi ar putea beneficia şi de cazare temporară în centrele sociale ale Bisericii.

Vă recomandăm şi:

Victimele comunismului, morţii nimănui. Groapa comună unde zac osemintele celor ucişi în lagărul de la Salcia

Pasiunea inedită a unui preot. Ce animale creşte în grădina zoo din curtea casei parohiale

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite