Proiecţie de fotografii inedite din Kenya, Uganda şi Namibia la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi

Proiecţie de fotografii inedite din Kenya, Uganda şi Namibia la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii
din Galaţi

Foto: Dan Dinu

Marţi, 21 mai 2019, începând cu ora 17,00, în Sala Auditorium de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, va avea loc o proiecţie de fotografie, intitulată „Poveşti din Africa”. Ghid în această “călătorie” va fi chiar autorul fotografiilor, Dan Dinu, cunoscut publicului larg pentru proiecte fotografice precum „România sălbatică” sau „Dunărea-de la Pădurea Neagră la Marea Neagră”.

Ştiri pe aceeaşi temă

“Poveşti din Africa” se referă la o serie de călătorii făcute de Dan Dinu în perioada 2013–2018 pe continentul african, în trei ţări: Kenya, Uganda şi Namibia. A început cu savanele din Kenya, a continuat cu junglele şi lacurile din Uganda şi a culminat cu deşertul din Namibia.

Aventurile lui vă vor fi povestite chiar de către fotograf, însoţite de imagini interesante, într-un mediu care te îndeamnă la escapade în viaţa sălbatică a Africii. Cum este să stai în mijlocul a mii de antilope Gnu sau la doar câţiva metri de un leu?

O întâlnire mai mult decât personală cu un cimpanzeu în mediul lui natural, să asişti la o vânătoare alături de un ghepard sau cum este să trăieşti pentru câteva ore în inima unui sat african–sunt doar câteva din poveştile pe care fotograful Dan Dinu le va împărtăşi publicului gălăţean pe 21 mai 2019. Intrarea la eveniment este liberă.Dan Dinu este vicepreşedintele Fotoclubului EXDECO din Braşov şi coordonatorul proiectului PHOTOLIFE, pe care l-a înfiinţat în 2007. A publicat fotografii, articole si interviuri in National Geographic, PHOTO Travel, National Geographic Traveler, PHOTO Magazine, FOTO 4 all.Până în prezent autorul are peste 70 de lucrări fotografice acceptate în saloane de fotografie naţionale şi internaţionale şi este artist al Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică cu distincţia AFIAP.În ultimii ani a avut ocazia să colaboreze în proiecte importante de fotografie, cum ar fi Wild Wonders of Europe sau Rewilding Europe şi este fotograf colaborator al WWF (World Wide Fund for Nature), cea mai mare organizaţie de protecţia mediului din lume.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: