Sindicaliştii îndeamnă la protest: profesorii să nu mai cumpere din banii lor cretă, markere sau alte consumabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” a cerut membrilor de sindicat să refuze din acest moment să mai suporte din salariile lor orice cheltuieli pentru cretă/markere, consumabile (hârtie, toner etc.), dotările  pentru cercuri, cluburi, activităţi extracurriculare şi extraşcolare, precum şi alte mijloace de învăţământ necesare în sălile de clasă, laboratoare, biblioteci, ateliere şi săli de sport.

În egală măsură, Federaţia „Spiru Haret“ solicită angajaţilor din învăţământ să nu se mai implice în organizarea activităţilor din cadrul programului „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!", care presupun colectarea de fonduri de la părinţi (vizite la muzee, excursii tematice, ieşiri la spectacole etc.).

„De ani de zile învăţământul preuniversitar este subfinanţat şi mai există doar pentru că părinţii şi cadrele didactice susţin financiar desfăşurarea actului educaţional. Am hotărât să facem acest apel către colegii noştri pentru a-i proteja. Cazurile prezentate de mass-media nu pot oferi o privire de ansamblu asupra întregului sistem. Cu toate acestea, prin luările de poziţie, s-a indus ideea că tot învăţământul este corupt – lucru total neadevărat. Le-am recomandat colegilor noştri să nu mai facă apel la părinţi pentru ca aceştia să vină în sprijinul bunei funcţionări a unităţii şi să contribuie financiar la desfăşurarea unui proces instructiv-educativ de calitate (ceea ce, până în prezent, a presupus furnizarea de materiale igienico-sanitare, de cretă/markere, de consumabile şi alte mijloace de învăţământ, asigurarea pazei, ambientarea clasei, dotări pentru cercuri, cluburi şi alte activităţi extracurriculare etc.). Asigurarea acestora este de competenţa autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale, iar cadrele didactice trebuie să solicite fondurile necesare, pe bază de referat, consiliului de administraţie al şcolii. Acesta le va centraliza şi le va înainta consiliului local. În plus, solicităm public Ministerului Educaţiei Naţionale să precizeze sursa de finanţare şi procedura de alocare a fondurilor din care se organizează activităţile din cadrul programului „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!", precum şi alte acţiuni pentru care nu există bani la nivelul unităţilor de învăţământ“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, preşedinte FSE „Spiru Haret“.

Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“ apără interesele economice, sociale şi profesionale ale personalului din sistemul educaţional, militează pentru un învăţământ bazat pe calitate şi performanţă, susţinut financiar corespunzător importanţei sale strategice şi recunoaşterii importanţei sociale a meseriei de dascăl. FSE „Spiru Haret“ reprezintă interesele a peste 90.000 de membri de sindicat.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite