Profesoara de pian şi vioară care descoperă talente de 38 de ani. „Unii ar vrea să facă engleză de la botez, dacă se poate şi muzică, şi gimnastică“

Mariana Perju, profesor de pian şi vioară, dar şi corepetitor la Palatul Copiilor din Galaţi, este unul dintre cei mai prodigioşi dascăli din România, având la activ sute de copii cărora le-a ghidat primii paşi în muzică. Aceştia au devenit ulterior artişti, dar au excelat şi în domeniile tehnice.

Mariana Perju (57 de ani), profesor de pian şi vioară, este corepetitorul Palatului Copiilor din Galaţi din 1980 şi lucrează individual cu copiii din 1980. De-a lungul anilor a avut grupe de violonişti şi pianişti, cu care a participat la spectacole, serbări şi concursuri. ”Aceşti copii nu numai că au voci frumoase sau dansează, dar am descoperit şi mulţi cu reale aptitudini de violonişti sau pianişti”, ne mărturiseşte dascălul. Şi-a început aventura în lumea muzicii de mic copil, cu o vioară moştenită de la bunicul din partea tatălui, care cânta la horele din sat. 

”Am scârţâit la acea vioară, mi-a plăcut şi poziţia pe care o adoptai când cântai la instrument, iar când am dat la Liceul de Muzică, am luat prima”, ne spune Mariana cum a început totul. A luat zece pe linie la aptitudini muzicale, voce şi dicţie, anunţând cariera prodigioasă pe care avea să o aibă ulterior. A cântat în orchestra simfonică a Liceului de Muzică, cum se numea pe atunci, şi făcea practică la filarmonica Teatrului Muzical ”Nae Leonard”. 

I-a plăcut dintotdeuna scena şi mai ales să fie în lumina reflectoarelor. În paralel, munca cu copiii de la şcoli şi grădiniţe s-a îmbinat cu talentul săi artistic, astfel că alegerea de a deveni profesor a venit cumva firesc. S-a angajat însă mai întâi ca instrumentist la Teatrul Muzical din Galaţi, dar a decis la scurt timp să dea curs glasului interior, care îi spunea că locul său este la catedră. Aşa a ajuns dascăl la Palatul Copiilor din Galaţi, locul unde venise la doar 7 ani. A împlinit astfel 50 de ani în Palatul Copiilor din Galaţi ca elev şi apoi ca profesor.

Implicare, colaborare, participare

”Poate unii copii nu au fost buni la pian sau vioară, dar am descoperit că au voce bună şi i-am îndrumat către clasa de canto. Am descoperit şi copii talentaţi pentru cercurile tehnice, dar şi pasionaţi de literatură, care compuneau poezii şi scriau proză. Dacă vezi un copil că este foarte pasionat de scris şi nu s-ar mai dezlipi de la masa unde are caietul, atunci evident îl trimiţi la cenaclu. De-a lungul anilor am reuşit să găsesc în ei latura aceea sensibilă şi cred că am şi un al şaptea simţ, de-a descoperi talentul fiecăruia şi cred că nu am dat greş niciodată. Eu mă axez pe trei lucruri: implicare, colaborare şi participare”, ne mărturiseşte dascălul. 

A fost în egală măsură şi un bun psiholog, pentru că de multe ori nu s-a limitat doar la lecţiile de pian şi vioară, ori colaborarea cu cercurile artistice în calitate de corepetitor, ci atunci când a sesizat că micuţii au probleme, i-a ajutat să le depăşească cu tact şi blândeţe. A asistat la schimbarea generaţiilor şi la modul cum le-a influenţat tehnologia implicarea la şcoală şi în cercurile artistice. Şi părinţii au partea lor de vină, pentru că doresc ca micuţii să se înscrie la cât mai multe cursuri, fără să se gândească dacă au şi aptitudini pentru acestea, dar şi dacă au timp pentru a merge la toate.

Profesorul trebuie să-şi câştige respectul în clasă, nu să-l impună

Sunt şi elevi ai căror părinţi sunt plecaţi în afară, iar Mariana îi ajută mereu să depăşească momentele dificile, când aceştia cad pradă sentimentelor de singurătate şi abandon. Crede că programa şcolară trebuie regândită, astfel încât copiii să aibă un program şcolar mai relaxat şi să se poate bucura de copilărie. 

”Sunt multe informaţii care nu le folosesc la nimic. Trebuie să dispară bariera elev-profesor. Trebuie să existe acel respect al elevului pentru dascălul lui, dar care nu trebuie impus, ci câştigat. Comunicarea elevului cu profesorul trebuie să fie foarte bună, fără să ignorăm tehnologia care este atât de prezentă acum în vieţile noastre. Şi părinţii se implică uneori prea mult, însă copiii nu pot face tot ceea ce îşi doresc ei. Unii ar vrea să facă engleză de la botez, dacă se poate şi muzică, şi gimnastică. Nu e bine să tragem prea mult de copii, pentru că nu prea mai au copilărie, obosesc şi ei şi la un moment dat nu mai ştiu ce să facă”, punctează dascălul.