Primăria din Galaţi promite că va dota transportul public urban cu 60 de autobuze şi 18 tramvaie noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

40 de autobuze au fost deja contracte şi vor începe să fie aduse din toamnă. Achiziţia a alte 20 de autobuze va fi scoasă la licitaţie în curând. În cazul tramvaielor, 8 bucăţi sunt deja contractate, iar pentru celelalte 10 procedurile de achiziţie urmează să fie declanşate.

Luni, 22 iulie, la sediul Primăriei municipiului Galaţi, a avut loc semnarea contractului pentru achiziţionarea de către societatea locală de transport public în comun, Transurb, a unui număr de 40 de autobuze noi.

Cu acest prilej, primarul Ionuţ Pucheanu a anunţat şi că Ministerul Dezvoltării a aprobat cererea municipalităţii de finanţare pentru 10 tramvaie noi care vor completa flota de mijloace de transport public în comun, iar peste câteva zile Primăria va lansa şi licitaţia pentru achiziţia unui număr de 20 de noi autobuze hibrid.

„Modernizăm transportul public în comun şi în aces scop am majorat capitalul social al societăţii Transurb care poate cumpăra astfel cele 40 de autobuze noi. Am respins întotdeauna achiziţia de mijloace de transport second-hand pentru că gălăţenii trebuie să călătorească în condiţii de confort maxim, beneficiind de un transport modern şi civilizat”, Ionuţ Pucheanu. 

Cele 40 de autobuze noi de mare capacitate, în valoare de 26.246.000 lei, fără TVA, vor completa flota societăţii locale de transport public în comun, SC Transurb SA, după ce s-a finalizat licitaţia lansată în acest scop, iar Primăria a majorat capitalul social al societăţii pentru cumpărarea acestora.

Oferta declarată câştigătoare pentru cele 40 de autobuze a fost cea depusă de operatorul  BMC Truck & Bus SA. Cele 40 de autobuze Euro 6 vor avea, fiecare, lungimea de 12 metri şi o capacitate de transport de minimum 85 de persoane (pe scaune şi în picioare), din care minimum 25 pe scaune (plus un loc scaun rulant şi un loc conducător auto).

De asemenea, autobuzele vor avea podeaua joasă şi vor fi prevăzute cu rampă pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi (plus buton exterior de deschidere pentru aceste persoane). Vehiculele vor fi dotate cu aer condiţionat, afişaj de tip LED, sistem de supraveghere video şi validatoare de card, compatibile cu sistemul de ticketing, ce urmează a fi implementat în Galaţi.

Autobuzele vor fi livrate până la sfârşitul acestui an, termenul prevăzut în contract fiind de 150 de zile de la finalizarea licitaţiei.

Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a anunţat, luni, că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a aprobat cererea de finanţare, cu fonduri europene, pentru 10 tramvaie care vor completa flota de mijloace de transport public în comun. Valoarea totală a proiectului este de 95.943.800, iar finanţarea nerambursabilă reprezintă aproape 98%. Perioada de implementare a proiectului este de 48 de luni.

Tramvaiele vor avea o capacitate de transport totală de minim 100 de locuri, din care minim 32 pe scaune fixe. Vor fi unidirecţionale, vor avea podea coborâtă, cu facilităţi (rampă) pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi. Trebuie să aibă cel puţin un loc marcat corespunzător pentru cărucior de copii şi un loc rezervat căruciorului rulant pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii.

Tramvaiele trebuie să fie echipate cu instalaţie de aer condiţionat, instalaţie de încălzire corespunzătoare pentru sezonul rece, sistem de numărare a călătorilor, instalaţie audio-video în interior, anunţuri vocale exterioare în staţii pentru persoanele cu dizabilităţi de vedere, instalaţie electrică a echipamentul de eticketing, instalaţie de informare a călătorilor atât la interior, cât şi la exterior.

Tramvaiele trebuie să fie dotate cu echipamente care să nu permită plecarea din staţiile de parcurs cu uşile deschise, echipament pentru comandă automată a schimbării macazurilor, echipament care să permită furnizarea de internet wireless în compartimentul pentru călători, echipament pentru monitorizare şi urmărire prin GPS de către dispeceratele pentru tramvaie etc.

Reamintim că Primăria municipiului Galaţi va achiziţiona alte 8 tramvaie de la ASTRA VAGOANE CĂLĂTORI S.A., la un preţ de 5.585.000 de lei/bucată (preţ unitar). Tramvaiele vor avea capacitatea minimă de 100 de pasageri, dintre care minimum 30 pe scaune, un consum de energie scăzut şi grad înalt de fiabilitate. În plus, vor dispune de podea joasă cu rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, precum şi de un sistem pentru anunţuri vocale exterioare pentru persoanele cu deficienţe de vedere.

De asemenea, noile tramvaie vor fi dotate cu instalaţie de aer condiţionat pentru pasageri şi vatman, sisteme de numărare a călătorilor, echipamente audio – video, instalaţie pentru sistemul de ticketing, sisteme de informare a călătorilor, atât în interior, cât şi în exterior.

Noile tramvaie vor fi concepute cu sisteme de siguranţă care să nu permită plecarea din staţii cu uşile deschise, dar şi cu echipament pentru comanda automată a schimbării macazelor. Lungimea noilor tramvaie va fi cuprinsă între 17,5 metri şi 20 de metri, iar lăţimea maximă va fi de 2,4 metri. Acestea vor avea o durată de serviciu de 30 de ani.

În plus, primarul municipiului Galaţi a mai anunţat că în câteva zile Primăria municipiului Galaţi va lansa şi licitaţia pentru achiziţia a 20 de noi autobuze hibrid, în valoare de aproximativ 30.000.000 de lei.

Primăria municipiului Galaţi a achiziţionat, cu fonduri europene, 17 troleibuze noi, de peste 31,5 milioane de lei, care circulă deja pe străzile oraşului. În plus, pe 12 iulie, Primăria semnat contractul pentru cumpărarea a 20 de minibuze care vor ajunge la Galaţi până la începutul anului viitor, valoarea contractului fiind de 6.238.000 de lei. Totodată, este în implementare şi sistemul de e-ticketing, de peste 26 de milioane de lei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite