Primăria Galaţi, premiată în cadrul Galei Asociaţiei Municipiilor din R0mânia. Ce trofeu a obţinut

Primăria Galaţi, premiată în cadrul Galei Asociaţiei Municipiilor din R0mânia. Ce trofeu a obţinut

Premiul a fost înmânat primarului Ionuţ Pucheanu FOTO PMG

Gala s-a desfăşurat în seara de 9 decembrie 2019, în organizarea Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), „sub înaltul patronaj al Preşedintelui României”. Municipalitatea gălăţeană a fost premiată şi anul trecut de către AMR.

Primăria municipiului Galaţi a primit, luni, 9 decembrie 2019, premiul de „Excelenţă în Regenerarea urbană a spaţiilor publice”, în cadrul ”Galei Asociaţiilor Municipiilor din România” (AMR), eveniment organizat de amintita entitate, „sub înaltul patronaj al Preşedintelui României”.

„Aducem la Galaţi un premiu important, dovadă că acţiunile noastre pentru transformarea oraşului într-unul modern, deschis şi primitor sunt apreciate şi la nivel naţional. Este vorba de centrul care ne-a lipsit până acum, dar pe care îl redăm tuturor gălăţenilor, de Parcul Mihai Eminescu care a devenit un loc plăcut de relaxare, de zona Colegiului Naţional ”Mihail Kogălniceanu” care a fost transformată radical sau de prima parcare multietajată pe care o construim în Mazepa”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu. 

„În plus, s-a lucrat mult şi anul acesta în interiorul cartierelor, pe străzi unde nu s-a intervenit de ani de zile. Toate acestea şi multe altele ne-au adus în fruntea topului oraşelor la acest capitol. Şi nu ne oprim aici”, a adăugat Pucheanu.

Primăria municipiului Galaţi a obţinut şi anul trecut un premiu în cadrul Galei AMR, respectiv cel pentru ”Excelenţă în Sănătate şi Asistenţă Socială”. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: