Primar din judeţul Galaţi găsit incompatibil de ANI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este vorba despre actualul primar al comunei Lieşti, Iulian Boţ, aflat la al doilea mandat consecutiv. Edilul riscă acum să fie decăzut din funcţia publică pe care o ocupă.

Acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 29 iulie 2010 - 08 aprilie 2013, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de Primar al Comunei Lieşti, cât şi calitatea de reprezentant al Comunei Lieşti în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul S.C. APĂ CANAL S.A. Galaţi, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003.

Primarul a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Iulian Boţ a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Potrivit legii, „Persoana  faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite