Primar audiat de Direcţia Anticorupţie. Este acuzat că a falsificat documente care au fost folosite de persoane condamnate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilul a fost dus cu mandat la Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Galaţi, împreună cu alte două persoane. Primarul este suspectat că a falsificat documente în favoarea unor persoane condamnate la închisoarea cu suspendare şi efectuarea de muncă în folosul comunităţii.

Marţi, 12 septembrie 2017, ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) - Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Galaţi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Bujor au pus în executare trei mandate de aducere în vederea efectuării activităţii procedurale într-un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals în înscrisuri oficiale de către primarul unei comune din judeţul Galaţi.

În fapt, în perioada 16 martie - 27 aprilie 2017, primarul a întocmit în fals formulare în care a consemnat activităţi fictive ce ar fi fost efectuate de două persoane condamnate definitiv la o pedeapsă cu suspendare de Judecătoria Târgu-Bujor şi care au fost obligate să efectueze muncă în folosul comunităţii.

Documentele întocmite în fals de către primar, care atestau că cele două persoane şi-au executat obligaţiile de prestare a numărului de ore de muncă în folosul comunităţii, au fost înaintate ulterior Serviciului de Probaţiune Galaţi.

Potrivit unor informaţii neoficiale, primarul audiat de DGA este cel al comunei Jorăşti. Dănuţ Tofan este membru al PNL şi ocupă funcţia din 2016, fiind la primul mandat.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite