Prima bibliotecă din România care asigură facilităţi de acces complete pentru persoanele cu dizabilităţi

Prima bibliotecă din România care asigură facilităţi de acces complete pentru persoanele cu dizabilităţi

VA Urechia, sediul central FOTO Arhiva Adevărul

Biblioteca Judeţeană „VA Urechia” asigură mai nou interpret mimico-gestual pentru cititori. De asemenea, în interiorul instituţiei au fost montate dispozitive pentru ghidarea nevăzătorilor, iar până la sfârşitul lui noiembrie va fi instalat o platformă lift pentru persoane cu dizabilităţi locomotorii.

Biblioteca Judeţeană „V.A Urechia”  din Galaţi intră în clubul select al instituţiilor publice din România facilitează accesul la serviciile oferite tuturor categoriilor de persoane cu dizabilităţi. De altfel, este singura bibliotecă din România care reuşeşte acest lucru pentru toate zonele de lucru cu publicul din sediul central.

Spre exemplu, pentru persoanele cu abilităţi de comunicare (surdo-muţi), instituţia a încheiat, cu sprijinul autorităţii tutelare (Consiliul Judeţean) un parteneriat cu Asociaţia Naţională a Surzilor din România pentru asigurarea unui interpret autorizat în limbajul mimico-gestual.

„În cazul în care la bibliotecă se va prezenta o persoană cu dizabilităţi auditive, personalul instituţiei va putea apela gratuit la un interpret în limbajul mimico-gestual. Poate părea un lucru mic, însă este extrem de important pentru persoanele cu deficienţe auditive, care astfel vor putea folosi mult mai uşor serviciile oferite de Biblioteca V.A Urechia”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi. 

De asemenea, în interiorul instituţiei au fost montate suprafeţe de avertizare pentru nevăzători, care vor ajuta persoanele cu deficienţe de vedere să se ghideze mai bine în interiorul bibliotecii şi să se deplaseze în siguranţă.

Campania de sprijinire a accesului persoanelor cu dizabilităţi în cadrul bibliotecii se va completatcu montarea unei platforme de acces de tip lift, ce va fi funcţională până la sfârşitul lunii octombrie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: